Alecsandri - SFÂRȘIT DE TOAMNĂ

Pastelul "Sfârșit de toamnă" a apărut în revista "Convorbiri literare" în anul 1868. Vasile Alecsandri se situează în fruntea poeților pașoptiști, pastelurile sale constituind primul moment de strălucire a poeziei române înainte de Eminescu.

Poezia face parte din Ciclul de poezii intitulat Pasteluri"  ce este alcătuit din 40 de poezii în care autorul reconstituie succesiunea anotimpurilor, într-un peisaj animat de prezența oamenilor; 

Criticul literar Titu Maiorescu considera aceste creații lirice că sunt însuflețite de o simțire așa de curată și de puternică a naturei" și sunt scrise "într-o limba asa de frumoasa", încât l-au determinat să-l compare pe Vasile Alecsandri drept "Cap al poeziei noastre literare în generația trecută" (adică până la Eminescu).

Ca mod de expunere, poezia e o descriere literară de tip tablou. Tabloul se constituie pe două dimensiuni: una terestră (strofele I, II și IV) și una cosmică (strofa a IlI-a).

Acest text se încadrează în genul liric, întrucât, dincolo de tabloul descris, percepem sentimentele autorului: spaima în fata puterilor naturii, tristețea determinata de venirea iernii, neliniștea, dorul după zilele verii (care pleacă odată cu pasările călătoare).

Pastelul SFÂRȘIT DE TOAMNĂ comentariu pe strofe

Universul operei:

În prima strofă, sosirea iernii este vestita de plecarea pasarilor migratoare ("cocostarci si randunele"), moment care conduce la saracirea peisajului cunoscut ("Parasit-au a lor cuiburi") si atat de drag poetului. in locul lui se instaleaza groaza iernii reci si viscoloase (sentiment exprimat prin meta­fora "zile rele"). 

Nelinistea crescanda a eului liric se reflecta asupra naturii (modificate prin golirea spatiului): imaginea vizuala din versul al III-lea este insotita de nostalgii si doruri profunde: "Pri­begit-au urmarite de al nostru jalnic dor". 
in constructia "jal­nic dor", folosirea epitetului in inversiunea sintactica nuanteaza si imbogateste semnificatiile termenului intraductibil "dor". 

De mare profunzime este si folosirea verbului "a pribegi", la forma inversa a perfectului compus; acesta sugereaza o ple­care de acasa, o pribegie fara tinta intr-un spatiu al instrainarii. 
Strofa a II-a este inclusa tot in planul terestru, de data aceasta fiind infatisata moartea vegetalului: campia (personifi­cata) devine dezolanta (" Vesela verde campie acu-i trista, ves­tezita"), ierburile s-au vestejit, iar bruma a asternut culori de rugina, ca si cand o boala cosmica ar fi atins pamantul.

Versurile III si IV din strofa a Ii-a cuprind o imagine vizuala (cea a frunzelor care cad desprinse de pe ramuri) si o comparatie abstracta (moartea frunzelor fiind asemuita cu pierderea iluziilor "dintr-un suflet omenesc").

La realizarea tabloului din strofa a Ii-a contribuie: epitetele ("vesela verde campie", "lunca ruginita"), personificarea ("acu-i trista"), imaginea vizuala si comparatia (mentionate mai sus), imaginea vizuala "Lunca batuta de bruma" si altele.

In strofa a III-a, privirea poetului se indreapta spre planul cosmic, tulburat si el de amenintarea iernii. Veniti de la ca­petele lumii ("Din tuspatru parti a lumei"), norii aducatori de zapada devin fabulosi (" Ca balauri din poveste "), inspaimantatori.

 

"Inghitit" de acesti "balauri", "soarele iubit s-ascunde" (ca in basmele in care zmeii fura, de pe cer, astrul luminii).

Lipsa soarelui si prezenta corbilor "croncanitori" dau sen­timentul mortii totale a lumii.

In aceasta strofa, se contureaza una dintre caracteristicile pastelurilor lui Alecsandri: alternarea planurilor real/fabulos (care apare si in poezia "Mezul iernei %

La realizarea acestui tablou contribuie mai multe mijloace artistice: comparatia ("... se ridica-nalt pe ceruri,
Ca balauri 
din poveste, nouri negri..." 

), 
epitetul ("nouri negri plini de geruri"), personificarea soarelui care se ascunde, epitetul in inversiune ("grozavii nori", ) si altele.
In strofa a IV-a, cu toate ca revine la tabloul terestru, poe­tul pastreaza si o nota de fabulos: iarna "vine pe crivat ca­lare", ca si cand ar fi un personaj mitologic cumplit. Scaderea luminii diurne ("ziua scade") este nascatoare de spaime in lumea vie.
Teroarea se raspandeste in spatiul atat de calm altadata, dand nastere unei tanguiri generale, ca si cand s-ar sfarsi lumea ("Boii rag, caii rancheaza, cainii latra la un loc").
Atins si el de boala cosmica, omul devine ingandurat si cauta caldura focului.

La realizarea tabloului din ultima strofa contribuie: perso­nificarea ("iarna vine"), repetitia din primul vers, imaginea auditiva a vantului care suiera, enumeratia din versul al III-lea.

Din cele spuse pana acum, intelegem ca "Sfarsit de toam­na" este o poezie descriptiva, in care este zugravit tabloul apropierii iernii. Sentimentele poetului sunt exprimate prin intermediul peisajului: iarna fiind un anotimp pe care Alecsandri nu l-a iubit, apropierea ei ii provoaca neliniste si spaima. Acestea se reflecta in modul in care este infatisat spectacolul naturii.

Poetul are o atitudine contemplativa, priveste tabloul (uneori, din interior, de la fereastra conacului sau din Mircesti), dpr nu intervine in modificarea lui.

Titlul poeziei fixeaza intervalul temporal in care are loc contemplarea naturii: sfarsitul toamnei.

Versificatia este clasica, poezia fiind alcatuita din strofe de cate patru versuri, cu masura de 16 silabe, ritm trohaic si rima imperecheata.