În cazul poeziei „Cântecul gintei latine”, avem de-a face cu teme și abordări de tip patriotic. Opera lui Vasile Alecsandri constituie un elogiu adus latinității, poetul scoțând în evidență importanța pe care a avut-o moștenirea latină în evoluția poporului român și a celorlalte popoare care au origini latine.

I. ISTORIA „Cântecului Gintei Latine" - context și semnificație

Vasile Alecsandri (1821 - 1890), la vârsta de 64 de ani, era numit trimis extraordinar și ministru plenipotențiar al României la Paris, misiunea sa diplomatică desfășurându-se în  ultimii cinci ani de viață. Cea mai consistentă etapă a activității sale diplomatice s-a desfășurat în primul an al domniei lui Cuza, fiind legată de demersurile de convingere a Marilor Puteri de a recunoaște Unirea Principatelor Române din 1859. Înainte de ultima sa misiune diplomatică, tot în Franța, la Montpellier, Alecsandri primise în 1878 premiul Gintei Latine, pentru poezia „Cântecul gintei latine”, purtând în mod semnificativ cunoscutul motto: „Apa curge, pietrele rămân”. 

Concursul organizat în orașul Montpellier de către Societatea pentru studiul limbilor romanice - avea ca temă „cântecul latinității”, organizatorii invitând reprezentanți ai tuturor limbilor și dialectelor de origine latină. La concurs s-au înscris trei români: Vasile Alecsandri, Romulus Scriban și un poet anonim din Târgu-Mureș. Mult mai numeroși au fost participanții din spațiul italian, francez, spaniol, portughez și chiar sud-american!

Poate și din considerație pentru independența recentă a românilor, în juriu a fost cooptat și românul Mihai Obedeanu, alături de poeții francezi Frédéric Mistral (care avea să primească în 1904 Premiul Nobel pentru Literatură) și Charles de Tortolon, precum și filologii Alfred de Quintana și Graziado Ascoli.

Pentru a fi accesibile întregului juriu, poeziile au fost traduse în limba franceză si prezentate în plic închis, anonime. Spre surprinderea tuturor, când s-au deschis plicurile iar identitățile au fost devoalate, câștigătorul poemului premiat, având titlul în franceză „Chant à la race latine”, era românul Vasile Alecsandri!

La ceremonia de premiere, participanții și-au prezentat creațiile, iar președintele juriului, Frédéric Mistral, a recitat versurile lui Alecsandri traduse în provensală, poetul român neputând participa la eveniment.

Câteva versuri din poezia scriitorului român, traduse în provensală, se află și astăzi inscripționate pe o placă de marmură aflată pe o impozantă clădire de patrimoniu din Montpellier!

COMUNIŞTII, FALSIFICATORII ADEVĂRULUI
După 1948, „Cântecul gintei latine” a fost scos din manualele școlare din România, în încercarea de a se acredita teza conform căreia ideea ca limba română este de origine slavă.

O altă mare personalitate a literaturii române, Mircea Eliade, a scris în presa portugheză, în anul în care a funcționat ca secretar cultural și de presă la Legația României de la Lisabona (1940-1941), mai multe articole pe tema „solidarității latine”.

Astfel, în articolul „Latina gintă e regina”, parafrază evidentă a titlului poeziei lui Alecsandri și publicat în ziarul „Accao”, nr. 42 din 5 februarie 1942, Mircea Eliade invocă cu deosebită reverență pe celebrul său predecesor întru litere și diplomație și victoria acestuia la concursul de la Montpellier din 1878.

Cîntecul Gintei Latine a cunoscut numeroase traduceri: patru în limba franceză, din care trei – una de Vasile Alecsandri, alta de Aug. Clavel, o alta de Fr. Damé, în 1878, a patra de Nathalia Soutzu, în 1884; două în limba italiană – una de Domenico Muti, alta de Marco Antonio Canini, în 1878; două în ungurește – una în 1878, alta în 1881; una în limba polonă (1878), una în limba latină (1878), două în limba ebraică (1878), una în limba provensală, una în dialectul languedocien, una în rheto-romană, două în limba germană (1890 și 1900). Creația lui Alecsandri a devenit cunoscută în toată Europa romanică.

„În țară, premierea este socotită un triumf național și sărbătorirea poetului ia aspecte grandioase. Poezia este reprodusă în majoritatea periodicelor, difuzată pe foi volante, tradusă în diverse limbi. Studenții din Iași i-au trimis o felicitare în care scriau: «Istoria literaturii noastre vă păstrează pagini de aur». Ziarul OBSERVATORUL, din 14 iunie 1878, îl numește «regele poeților români». Într-un articol din CONVORBIRI LITERARE, 1 iunie 1878, Iacob Negruzzi compară «victoria» de la Montpellier cu victoria armatei române de la Grivița care ne-a adus independența: «Grivița și Montpellier sînt astăzi nedezlipite și deopotrivă scumpe românilor căci reprezintă două victorii strălucite prin care românii au afirmat dreptul și voința lor de a fi».

Vasile Alecsandri nu s-a putut duce în 1878 la Montpellier, dar ecoul premierii sale și, mai ales, semnificația acestui trofeu, a reverberat în multe țări din Apus. „Cu ocazia Congresului literar internațional desfășurat la Londra, în intervalul 9-16 iunie 1879, prezidat de Victor Hugo, Alecsandri a fost invitat oficial să participe. Bardul de la Mircești a putut răspunde abia în primăvara anului 1882 invitației de a merge, de data aceasta, la Montpellier. I s-a făcut o primire sărbătorească: în cinstea lui au fost organizate, timp de trei zile, serbări, conferințe, turnee; în toasturile rostite a fost numit un Victor Hugo al românilor. După aceea, la 12 mai 1882, Alecsandri a plecat la Avignon, fiind, de asemenea, primit cu toate onorurile, iar de aici, [la invitația lui] Mistral, a mers în satul Maillane «reședința de vară» a poetului francez. La despărțire, Mistral i-a oferit cupa și o fotografie cu dedicație, pe care Alecsandri a păstrat-o pe masa lui de lucru de la Mircești pînă în ultima clipă a vieții“.

În 1932, cupa a fost donată Academiei Române de Maria Bogdan, fiica poetului. În 1969, odată cu organizarea Muzeului de Istorie, cupa a intrat în patrimoniul acestuia. „Este un splendid obiect de artă, din bronz, înalt de 38 cm avînd figurată, în basorelief, legenda lui Romulus și Remus. Deasupra basoreliefului se află o dedicație în provensala veche și o inscripție în limba latină: SURGE LUCE (înalță-te la lumină!)” [Cf. Anca Vasilescu, „Povestea unui premiu literar: Montpellier, 1878”, în revista „România Mare”, 9 septembrie, 2016, p.6].

II.

Distincţia primită la Montpellier, unde poetul este premiat pentru Cântecul gintei latine, cea dintâi obţinută de un scriitor român, „stârneşte o imensă emoţie în ţară şi-l confirmă, o dată mai mult, în postura de bard al naţiunii”. Cu cântecul său, poetul Alecsandri proba, încă o dată, omenirii, că națiunea română a moștenit toate virtuțile și calitățile gintei din care descinde.

În „Cântecul gintei latine”, Alecsandri aduce un omagiu impresionant elementului care unește, până în ziua de astăzi, numeroase popoare europene: moștenirea latină („Latina gintă e regină/ Între-ale lumii ginte mari;/ Ea poartă…
...

Motive literare
În poezia „Cântecul gintei latine”, Vasile Alecsandri aduce un omagiu descendenței latine, pe care, așa cu…

...

Apartenența la genul liric
Pentru a motiva corect apartenența poeziei „Cântecul gintei latine” la genul liric, trebuie să ai în vedere caracteristicile acestui gen literar: autorul exprimă în mod direct propriile gânduri, idei și sentimente cu ajutorul prezenței eului liric, care, la rândul său, își face simțită prezența în text prin mărci lexico-gramaticale. Modul principal de expunere într-un text liric este fie monologul liric (adresat sau nu), fie descrierea. O operă lirică nu prezintă fapte, ori întâmplări, aceasta neputându-se nara (povesti), nici…