Ochi, strălucitoare stele,
Ochi frumoşi ce-mpodobiţi
Cerul visurilor mele,
De ştiţi şi voi să minţiţi,

Voi, icoana-nsufleţită
A ascunselor simţiri,
Unde-i vecinic zugrăvită
Taina omeneştii firi.

Dacă sunt amăgitoare
Lacrimile ce vărsaţi
Şi văpăile-arzătoare
Şi iubirea ce-arătaţi,

Atunci, amăgiri-s toate...
Ziua-i noapte, noaptea-i zi.
Atunci... însă nu se poate!
Ochi !... Voi nu puteţi minţi!




Vlahuță Alexandru >> BIOGRAFIE

Vlahuță >> VERSURI (toate poeziile în ordine alfabetică)