Vroia sa mângăie cu palma
Parul femeii.
Dar ii ramaseră mâinile
Pe câmpul de luptă.
Vroia sa ia plugul
Din bratele ei
Si coasa.

Privind cum obosește ea, 
El singur obosea.
Vroia seara
Sa-si lase pe genunchi
Mâinile.

Vroia uneori sa izbească
Cu pumnul in masa.
Vroia sa arunce
Milostivirea cazona, 
Nu putea primi ceva
Nemuncit cu mâinile sale.
Vroia sa-si duca mana
La inima.
Era sfant.

SFÂNTUL poezie - de Grigore Vieru