Când eram mic, 
Cineva îmi dădu un ochean.
Cu el
Toate
Eu le măream.
Măream fărâma de azima
In patruzeci si șapte, 
Pana când
Puteam sa rup din ea
Jumătate.
Maream si adânceam
Valurile Prutului, 
Pana când
Ma temeam sa intru in ele.
Maream pe „cartinci“
Oameni cu mustati, 
Pana cand vedeam gradina
Umplandu-se ca de spice
De mustata lor. 

Maream vorbele
Pana cand sunau
Ca un clopot bisericesc.
Maream tacerea
Pana cand in capita de paie
Auzeam cum respira spionii...
Nu stiu cum si de unde
Baiatul meu
A scos ieri
Acea jucarie veche.
Azi dimineata
Am sfaramat ocheanul.

OCHEANUL poezie - de Grigore Vieru