De steaguri si de lozinci.
Despicau țestele
Stâlpilor de la porțile noastre,
Înfigând in ele
Drapelele pe care
Călări au venit.
Erau mai multe steaguri
Decât prășitori si cosași.
Trebuia cucernic sa le
Sărutam poala roșie
Ca pe odajdia preoțească.
Nu eram liberi. Nazuiam numai
Spre slobozenie, tainic
Cântând: „Libertate, vei fi
Partea mea de Hristos!“
Răniseră frumusețea
Din care picura
Sangele nostru.
Ne despicaseră țestele
Si-nfipsera in ele
Îngrozitoarele steaguri.
DESPICAREA ȚESTELOR poezie - de Grigore Vieru