Chipul tău, mamă, 
Ca o mie
De privighetori rănite, 
Ochii tăi
În care s-au întâmplat
Toate
Câte se pot întâmpla
Pe lume!
Lacrima ta:
Diamant ce taie-n două
Oglinda zilei.
Nedespărţită de cer
Ca apa de uscat, 
Locuieşti o casă
Cu două ferestre:
Una ce dă spre viaţă, 
Alta cu faţa spre moarte, 
La fel de limpezi amândouă.
O, mamă, 
Spre mine mâinile-ţi întinde:
Spre cel
Care cu dor te-aşteaptă, 
Şi ţie apropiindu-mă, 
Apropie-mă liniştii ce eşti.
Acum şi-ntotdeauna.

CHIPUL TĂU, MAMĂ poezie - de Grigore Vieru