La marele
Ceas din
Cer
Ma uit, 
Mișcându-se ca undele.
La marele
Ceas
La care nicicând n-am ajuns.
Cineva, 
Din cuibul fiecărui minut, 
Zburătăcește secundele
Nevăzut, nepătruns.
Par sa dispar, fiind
De întregul timp străpuns -
Si încă nu, 
Nu te-am iubit îndeajuns.
O, tu, 

Gratios, rourat trandafir
Ajuns in al lumii pustiu!
Bucuria mea, 
Inel cu ochi albastriu!
Am vazut, am intalnit
Lumina dragostei.
Adevarat este:
In jurul capului, orice om
O aureola poarta -
Ca sfintii, ca invierea!
Si, poate, si orice floare si pom
Si, cu siguranta, 
Albina cu mierea.

Adevarat, adevarat —
Atunci cand
Barbatul cu femeia se iubesc, 
Aureolele lor
In una singura se unesc.
Gazduiti de ea: de clipa iubirii
Aruncati in bratele ei pe pamant, 
Biruim mizeria vietii — noi
Icoanele pamantesti ale
Cerului.
inca iubim, 
inca nu ma indur.
inca nu te induri
Clipa iubirii s-o parasim
In care ne innoram
Ca in mijlocul unei paduri.
Avem zece copii care sant
Degetele tale alergand
Pe spatele meu.
Zbor, zbori!
Si inca zece copii
Prin aer zburand
Ca niste privighetori!
Gandul spre dansii ma poarta, 
Avem zece copii, 
Bucuros ii sarut.
Sarut
Izvorul cel auriu.
Al dragostei! 

AUREOLA poezie - de Grigore Vieru