De ce te-oi fi iubind, femeie visatoare, 
care mi te-ncolacesti ca un fum, ca o vita-de-vie
în jurul pieptului, în jurul tâmplelor, 
mereu frageda, mereu unduitoare?

De ce te-oi fi uibind, femeie gingasa
ca firul de iraba ce taie în doua
luna varateca, azvârlind-o în ape, 
despartita de ea însasi
ca doi îndragostiti dupa îmbratisare?…

De ce te-oi fi iubind, ochi melancolic, 
soare caprui rasarindu-mi peste umar, 
tragând dupa el un cer de miresme
cu nouri subtiri, fara umbra?

De ce te-oi fi iubind, ora de neuitat, 
care-n loc de sunete
goneste-n jurul inimii mele
o herghelie de mânji cu coame rebele?

De ce te-oi fi iubind, iubire, 
vârtej de-anotimpuri colorând un cer
(totdeauna altul, totdeauna aproape)
ca o frunza cazând. Ca o rasuflare-aburita de ger.


Stănescu Nichita >> BIOGRAFIE

Stănescu >> VERSURI (toate poeziile în ordine alfabetică)


Poezii, cu aceeași tematică, ale autorului :


Stănescu - versuri de Dragoste