Deşert e tot ce vede semeţul ochi supt soare
Şi nu e fericire deplină pre pământ;
Un vis e ce-amăgeşte fiinţa muritoare
Din oara când se naşte şi până la mormânt!

Văzutu-s-a om cândva să zică l-a sa moarte:
“Mă duc cu bucurie, c-am fost şi-s fericit”?
Un rege-a stat în lume, a cărui rară soarte
La altul în natură cu greu a mai zâmbit;

Şi iată că el singur a scris cu-amărăciune,
Târât de-a lumei valuri, ce turbă ne-ncetat:
“Nimic supt cer statornic, ci tot deşărtăciune,
Deplină fericire supt soare n-am aflat!”

Un tată se sileşte s-adune-averi în lume
Încungiură oceanuri cu mii nefericiri,
Când fiu-i se răsfaţă văzând că are sume
Ce pot să corespundă la oarbele-i simţiri!

Un jude calcă legea, cu scop să mulţămească
Desfrâul unei patimi de care-i subjugat;
În urmă dă prinoase, cu scop să amuţească
Simţirea conştiinţei ce-l mustră ne-ncetat.

Un trântor suge mierea ce crudele albine,
Zburând în armonie mai multe zeci de mii,
Adună dimineaţa, în oarele senine,
Când soarele străluce pe verzile câmpii.

Făţarnicul să-nchină cu buzele pătate,
Iar inima-i vicleană goneşte mijiociri
Să guste-n răsfăţare-şi ce altor nu-s iertate,
Să-ncarce pe săracul cu mii de asupriri.

În gura-i pângărită de false jurăminte,
Bucată neiertată de lege n-a întrat,
Iar vorbe necurate, ocări de lucruri sânte,
Ca ploaia primăverei din rostu-i au zburat.

Deşert e dar ce vede semeţul ochi sub soare,
Şi nu e fericire deplină pre pământ;
Un vis e ce-amăgeşte fiinţa muritoare
Din oara când se naşte şi până la mormânt!




Mureșanu >> VERSURI (toate poeziile în ordine alfabetică)