De cununi aceasta lume
Flori cu bratul sau cel sfant
A semanat pe pamant;
Si menind pe fiecare
Floare mica, floare mare,
Ca sa poarte-n sanul lor,
Un simbol stralucitor,
A zis rozei : floare dalba
Inflorind tu sa fi alba,
Si corola ta sa fie
Semn de nevinovatie.
Dar cand fu ea sa-nfloreasca,
Sanul sa si-l dezveleasca
La ea omul a privit
Si ea-ndata s-a rosit ...
Si de-atunci sub cer, sub stele,
Cand dalbe floricele
Sa-nrosesc fara de stire
Sub vicleana lui privire.
POVESTEA ROZEI poezie - de Veronica Micle