Nu plânge că te dau uitării,
Şi nici nu plânge că te las...
Sosit-a ceasu-nstrăinării
Şi ceasul bunului rămas.

Se rupe-un lanţ plin de tărie
Ca firul cel mai subţirel;
Când soarta vrea aşa să fie,
Zadarnic vrei să faci altfel.

Şi nu mai e nimic în stare
Să-ntoarcă vremile-napoi
Şi-acea iubire-atât de mare
Ce-a fost odată între noi.

Rămâi tu, dar rămâi cu bine,
Rămâi cu suflet liniştit...
Un dor se duce şi-altul vine
Şi vei uita că te-am iubit.


NU PLÂNGE poezie - de Veronica Micle