Poezia este un elogiu adus limbii române și un îndemn pentru prețuirea ei.
"Limba noastră" este o poezie scrisă de Alexie sau Alexei Mateevici (1888-1917), cuprinzând 12 strofe de câte patru versuri. Poezia apare la Congresul Scriitorilor din Basarabia unde s-a hotărât trecerea la alfabetul latin și alte reforme importante. Mateevici a contribuit substanțial la emanciparea națională a Basarabiei.
Scrisa la Chișinău, poezia limba Limba noastră a fost publicata în "Cuvântul moldovenesc" din 2 iunie 1917. Pusă pe muzică de Al. Cristea (1890-1942), această poezie a devenit un fel de imn național, cântecul de slava închinat limbii române și poporului care a născut-o și a înveșnicit-o. Imn, dar în același timp odă și elegie, poezia "Limba noastră" dă glas sentimentelor nereținute de dragoste, de prețuire, de respect și de admirație ale poetului față de graiul neamului.
Titlul, constituit din substantivul "limba" urmat de adjectivul pronominal posesiv "noastră'", evidențiază dintr-un început intenția poetului de a defini limba româneasca, dar și identificarea lui cu rostirea străbună și, prin ea, cu viața, lupta și aspirațiile tuturor românilor, caci limba este "a noastră", deci a tuturor și a poetului.
”O patrie fără de nume nu este o patrie. Limba română este patria mea " (Nichita Stanescu)
Din 1995 "Limba noastră" devine imnul de stat al Republicii Moldova. Anterior Republica Moldova a avut același imn de stat ca și România - imnul „Deșteaptă-te, române!”.
Limba noastră de Alexei Mateevici
(2 iunie 1917)
Limba noastră-i o comoară
În adâncuri înfundată
Un şirag de piatră rară
Pe moşie revărsată.
Limba noastră-i foc ce arde
Într-un neam, ce fără veste
S-a trezit din somn de moarte
Ca viteazul din poveste.
Limba noastră-i numai cântec,
Doina dorurilor noastre,
Roi de fulgere, ce spintec
Nouri negri, zări albastre.
Limba noastră-i graiul pâinii,
Când de vânt se mişcă vara;
In rostirea ei bătrânii
Cu sudori sfinţit-au ţara.
Limba noastră-i frunză verde,
Zbuciumul din codrii veşnici,
Nistrul lin, ce-n valuri pierde
Ai luceferilor sfeşnici.
Nu veţi plânge-atunci amarnic,
Că vi-i limba prea săracă,
Şi-ţi vedea, cât îi de darnic
Graiul ţării noastre dragă.
Limba noastră-i vechi izvoade.
Povestiri din alte vremuri;
Şi citindu-le 'nşirate, -
Te-nfiori adânc şi tremuri.
Limba noastră îi aleasă
Să ridice slava-n ceruri,
Să ne spiue-n hram şi-acasă
Veşnicele adevăruri.
Limba noastra-i limbă sfânta,
Limba vechilor cazanii,
Care o plâng şi care o cântă
Pe la vatra lor ţăranii.
Înviaţi-vă dar graiul,
Ruginit de multă vreme,
Stergeţi slinul, mucegaiul
Al uitării 'n care geme.
Strângeţi piatra lucitoare
Ce din soare se aprinde -
Şi-ţi avea în revărsare
Un potop nou de cuvinte.
Răsări-vă o comoară
În adâncuri înfundată,
Un şirag de piatră rară
Pe moşie revărsată.
Mateevici Alexei >> BIOGRAFIE
Mateevici >> VERSURI (toate poeziile în ordine alfabetică)