„Fie pâinea cât de rea,
Tot mai bună-n ţara mea!”
(George Creţeanu)


Soarta care mă goneşte
Crucea poate c-o să-mi dea,
Însă dea-mi-o cât de iute...

Voi purta-o-n ţara mea!
Salutare, cer albastru,
Văi şi dealuri, aer viu!...
Salutare, Românie!...
Mână, mână, surugiu!

Pribegind în ţări străine,
Ani întregi am suspinat,
Şi din trista-mi depărtare
Sufletu-mi întraripat
Către Dunărea cea lată
Mă făcea ca să reviu;...
Dunărea mă readuse...
Mână, mână, surugiu!

Recunosc orice potecă,
Orice ramuri, orice flori...
Patria-mi îşi desfăşoară
Câmpii vecinic roditori!
Iată punţile de bârne,...
Morile, izvorul viu...
Iată crucile vopsite...
Mână, mână, surugiu!

Colo-n zare se iveşte
O clopotniţă lucind
Şi pe culmea depărtată
Vezi o casă înălbind...
Acea culme înverzită
O revăd precum o ştiu...
Mi-a văzut copilăria...
Mână, mână, surugiu!

Dacă, însă, moartea crudă
Ca să-mi iasă-n drum ar vrea,
Facă-şi pofta cât îi place...
Voi muri în ţara mea!
Iar pe culmea înverzită
Mă vor duce, mort sau viu...
Salutare, locuri sfinte...
Mână, mână, surugiu!



Macedonski >> VERSURI (toate poeziile în ordine alfabetică)