Am iubit de când mă ştiu
Cerul verii, străveziu, 
Despletitele răchite, 
Curcubeiele pe stânci
Ori pădurile adânci
Sub ger alb încremenite.
Mi-a fost drag pe bărăgane
Să văd fetele morgane
Ori pe crestele din munte
Joc de trăsnete rotunde, 
Scurgerea cocorilor, 
Pacea înălţimilor, 
Semeţia pinilor
Plini de scama norilor.

Am iubit iubirea pură, 
Floare roşie pe gură
Şi în inimă arsură, 
În priviri zăpezi candide
Şi-n piept voci necontenite.

M-a înfiorat ades
Tot ce gândurile ţes:
Pe al filelor polei
Dansuri repezi, legănate, 
De pe arcuri înstrunate,
Săgetarea de idei...

Toată-această măreţie
Ne-a fost dată din vecie...


Labiș Nicolae >> BIOGRAFIE

Labiș >> VERSURI (toate poeziile în ordine alfabetică)


Poezii, cu aceeași tematică, ale autorului :


Labiș - versuri de Dragoste