Mama a trecut printre plumbi, 
ducând la sân ceva nevăzut.
Peste râul albastru, 
mama printre plumbi a trecut.

Tinerii muriseră-n temniță.
Bătrânii se furișaseră-n munți, 
și-acel ceva trebuia dus, 
numaidecât, peste punți.

La pândă, ochii aspri, înguști.
Buze aspre de pusti.
Strâmbele guri
o pândeau din păduri.

Mama coboră și cântă.
Plângea sau cântă?
Ghemuită în inima ei, 
mama gemea.

Intrând în apa albastră, 
întinereai sub sal, ca o ramură.
Mamă, spune-mi, ce duci?
O flacără sau o flamură?

Când ai căzut printre plumbi, la punți, 
cânta cineva sus pe munți.
Ai murit cu gura-n țărână, 
cu flamura desfășurată-n mână.

Brațul meu tânăr ca ramura, 
iată, îți ridică flamura, 
să Ți-o poarte, 
peste punți și munți, mai departe!

MAMA poezie - de Magda Isanos