Despotice bice de vânt,
Semeţele Daciei păduri
Trufaşe stau iarna sfidând.
Aspiră luminile-soare
Un vultur planând peste munţi,
Cu vârfuri pustii, fără boare
De teamă de om, triste frunţi.
Fără de seamă e râul,
Albastrul pământului meu,
Din el naşte crângul şi grâul,
În câmpul fecund, rodul greu.
Din drumu-i nimic nu-l abate,
Barierele-n cale-i se sparg,
Şi valuri cu creste-nspumate
Se-avântă mai slobode-n larg.
Ca vulturii, codrul bogat,
Ca râul, ca piscul de munte,
Sub vânt lasă-ţi lanul plecat,
Dar Dacie, ridic-a ta frunte!
CÂNTEC DAC poezie - de Iulia Hasdeu