Rugăciune din celulă

Doamne, păzește-mă, Doamne, ai milă . . .
Sunt ca o scorbură veche-ntr-un tei.
În noaptea mea și-a lăsat Amintirea prăsilă
toate năpârcile ei.

Nu mai pot s-o îndur, dezmățată.
Iese de peste tot, din pereți,
și-mi zvârle-n culcuș cu lopata
urzici, și cărbuni și scăeți.

Doamne, nici pieptul, nici ochii, nici gura
nu pot sa-i mai rabde pojarul.
Ma zvârcolesc ca pe plită tiparul,
atât de cumplita-i arsura . . .

Seacă-ma, Doamne, de-aduceri aminte,
așa cum seci, vara, puhoaiele,
și nopțile mele aprinse despoaie-le,
cum, toamna, pădurea o despui de vesminte.

Fii și Tu, Doamne, o singură dată,
ucigaș și tâlhar la răscruci :
jefuiește-mi rădvanul meu cu năluci
și strânge-mi trecutul de beregată . . .

Prada-mi tot cerul, hoțește-mi toți anii,
cum m-ai fura de arginți și podoabe . . .
Vreau sa fiu sterp, cum sunt bolovanii,
și gol cum e stânca pe labe.

Cremene-n mine, -n osândă, -n omăt,
mușchiul tăcerii să mă înece,
furtunile dorului să dea îndărăt,
rupte din piatra mea rece.