Nu ţi-a fost dat să vezi vreodată, 
Când toamna palidă coboară, 
Într-o grădină despoiată, 
O ramură întârziată
Ce-a înflorit a doua oară?

Nu te-ai oprit atunci în cale
Să te întrebi: ce taină, oare, 
Ascund înţelepciunii tale
Înfriguratele petale, 
Ca mâine stinse, fără soare?...

Şi dac-o blândă-nduioşare
Ţi-a frânt o clipă-n ochi lumina, 
Cum stai aşa, întrebătoare, 
Uitându-te la biata floare, 
Ai înţeles a cui e vina?

E raza, care toamnei mute
I-a dat fiorul primăverii.
Şi-n preajma morţii abătute
A picurat, pe neştiute, 
Un strop din cântecu-nvierii...