Biată inimă bolnavă, 
Făgădău la drum de ţară, 
Cine-şi mai aduce-aminte
Câţi drumeţi te cercetară?

Tu n-aveai zăvor la tindă, 
Nici scumpete la măsură, 
Şi-ai cinstit pe fiecare
C-un pahar de băutură.

Cum veneau în miez de noapte
Călători pribegi în lume, 
Toţi stăpâni la tine-acasă, 
Răi de plată, buni de glume...

Tu la toţi le-ai dat hodină, 
Şi le-ai dat popas în cale, 
Pân' s-a risipit pe drumuri
Plinul pivniţelor tale.

Azi eşti goală şi săracă, 
Şi crâşmaru-ţi dă să moară, 
Cine să-ţi mai treacă pragul, 
Făgădău la drum de ţară?..

INIMA poezie - de Octavian Goga