Voi, muntilor mândri, mosnegi cununati
Cu stelele boltii albastre, 
În leaganul vostru de codri si stânci
Dorm toate povestile noastre.
Alaturi de soimii cu ochii aprinsi, 
Din tainica voastra dumbrava, 
Se-nalta-ndraznete-n lumina din cer
Si visele noastre de slava.

În voi îsi desteapta plânsorile ei
Frumoasa mea tara saraca, 
Cu brate lipsite de-al luptei fior
Si buze ursite sa taca.
La voi vine jalea-i când vifor pagân
Purcede strigarea sa-i frânga, 
În cântec o schimba padurea de brazi
Si-n lume-o trimite sa plânga.

La voi ma îndruma-n cararile ei
Si biata mea soarta pribeaga, 
Padurea cea vesnic lipsita de somn
Mi-e sfânta si-atâta de draga.
Cântarea maiastra din codrii carunti
Da strunelor mele povata, 
Si-o mândra poveste strivita de vremi
Truditul meu suflet învata.

Din culmea plesuva cu crestetul alb
Privirile-mi zboara departe, 
Si-n mintea supusa tresare aprins
Fiorul maririlor moarte.
Un vaier amarnic se zbate-n amurg
Si staruie-n zvonuri de ape, 
Al muntilor vaier ma zbuciuma-n piept
Si-mi tremura plânsu-n pleoape.

O vitrega soarta, cu patima ei, 
Pe-ntinsele culmi si poiene, 
În vremuri pitice, iubirii de frati
Ziditu-i-a graniti viclene...
A pus miezuine si stavil-a pus, 
Rupându-va crestetu-n doua, 
Când Domnul, stapân pe pamânt si pe cer, 
Pe voi v-a dat, muntilor, noua!

Va arde rusinea din crestet, ades'
Voi aspra porniti vijelie -
Si sufletu-mi lacom va soarbe atunci
Naprasnica voastra mânie!
Din urletul vostru sub cerul aprins, 
Din ploaia de trasnete grele
S-a naste odata, plutind peste vremi, 
Cântarea cântarilor mele!

ÎN MUNȚI poezie - de Octavian Goga