O furnică mititică, Cât un grăuncior de mei, Duce-n spate o greutate, De trei ori cât bobul ei. Pe cărare-n jale mare Plânge un bondar ciapcin: – Mor de foame Şi n-am poame Şi-aş munci, Dar n-am stăpân! – Hai şi-mi cară din povară Şi sunt gata să-ţi plătesc. – Cum n-aş merge?! dar pe lege Jur că nu pot să muncesc! – Vai de tine! ruşine Leneşule cerşetor, Nici de milă, nici de silă...
Busuioc, floare cu dar, Floare de descântec Orice viață-i în zadar Și mă cheamă-n noapte iar Mult temutul cântec… Busuioc, floare de leac, Vraja ți se pierde, — Ce-i făcut nu mai desfac, Dorul meu nu are leac, Floricică verde!… Dorul meu se stinge mut, Nu-i cuvânt să-l spună, — Numai cântu cel temut Știe leacul ne-ntrecut, Floricică bună!… Și cu cât mă tem, el tot Mai cu sete-mi cântă,...
Eu am numai trei picioare, Si de-abia mă misc: top, top, Râd când mă-ntalnesc copiii, Si mă cheama “cuciu schiop”. Fratii mei ceilalti se joaca Cu copiii toti, dar eu Nu pot alerga ca dansii, Ca sunt schiop si cad mereu! Si stau singur toata ziua Si plâng mult când mă gandesc Ca tot schiop voi fi de-acuma Si tot trist am să traiesc. Si când mă gandesc ce bine...
Dorul meu, Deschide-ţi cartea pecetluită, Şi-ţi răsfiră-n soare, şi-ţi răsfiră-n vânt Paginile-n care, peste-albastru-ţi cânt, Şi-a cernut tăcerea pulberea-i cernită… Dorul meu, Deschide-ţi cartea pecetluită, Şi mă-nvaţă iarăşi cântul bunei veşti, Să mi-l cânt, cum cântă florile-n fereşti, Oglindită-n geamul larg deschis în soare… Dorul meu, În suflet mi-a crescut o floare! Apăr-o de vânturi şi dă-mi viers s-o cânt… Dorul meu, În geamul larg deschis în vânt Cântă astăzi viaţa, cântă-nfiorată,...
Cine-ar fi văzut frumosul Cerului senin de vară, Dacă n-ar fi fost seninul Din privirea de fecioară? Cine-ar fi cântat slăvire Îngerilor preacurați, Dacă n-ar fi neprihana Din obraji nevinovați? Și fără trandafiriul Obrăjorilor frumoși Cine-ar fi știut vreodată Trandafirii de sunt roșii?
După Jean Aicard Cot-cot-cot, Cot-cot-cot, Fac si eu ce pot, ce pot Cot-co-dac, Cot-co-dac, Puii să-mi impac… Ciugulesc, Mă zbârlesc, Si mi-i chem, mi-i chem mereu, Ca nu-i las, Nici un pas, Far’de mine, eu. Si le-adun Ce-i mai bun – Si seara, cu drag, le spun Cot-co-dac, Cot-co-dac, Basme să-i impac. Clonc-clonc-clonc, Clonc-clonc-clonc, Si-i adorm apoi asa, Incalziti Si paziti Sub aripa mea.
Cucu… cu-cu! prin grădină, Cucu… cu-cu! prin zăvoi, Toată primăvara-i plină Lumea pomilor de noi. Mititei, cu pene sure, Şi cu zborul vitejesc, Toţi copacii din pădure Ne cunosc şi ne iubesc. Versul nostru lung răsună, Şi drumeţii trec şi spun: – Cântă-ne de voie bună, Cuculeţ de piază bun! Şi ni-i dulce şi uşoară Viaţa noastră: zbier şi cânt – Şi din toate una-i doară Jalea noastră pe pământ –...
Dacă-mi aplec smerit genunchii, Şi mâinile mi le-mpreun Nu mă gândesc să fie, Doamne, Nici cel mai drept, nici cel mai bun… Şi nu te rog să-i dai nici haruri, Nici minte cine ştie cât… Mi-ar fi destul să-l vad că-mi creste Nici prea frumos, nici prea urât; Şi nu l-aş vrea nici prea cuminte, Şi nici din cale-afar-nebun; Nici prea de tot supus s-asculte, Dar nici să râda de ce-i spun....
Toată noaptea asta, colo-n ceruri sus, Stelele lucrează fără de-ncetare, Căci le-adună-n clacă steaua sfântă care A-ndrumat pe vremuri Magii la Iisus. Torc de zor în noaptea sfântului ajun Câlţi de nea şi raze harnicele stele, Pentru noi, copiii, torc să facă ele, Funia cu trepte pentru Moş Crăciun. Lungă cât e drumul din pământ la cer, Trainică să-i ţină coşului povară, Vor întinde-o-n noapte, nevăzută, scară Moşului ce luptă cu-ndârjitul ger,...
Eu nu sunt destul de mare Ca să pot să-nvăț măcar, De pe carte, o urare, Și nu sunt destul de mare Ca să-ți dau un dar. Dar îți dau o sărutare, Ici, pe obrăjor, Și pe mâna asta care Mă-ngrijește-n fiecare Zi, cu-atâta dor! Zile lungi și voie bună Îți doresc eu mult, Și mă rog de flori să-ți spună Să mă ierți, mămică bună, Că nu știu mai mult!...
În mohorâta dimineaţă Mijesc luminile ca-n fum, Şi parcă dincolo de drum S-a isprăvit cu orice viaţă, Că nu mai poţi zări, de ceaţă, O streaşină, un pom, un fum… Şovăitor vă-ntindeţi pasul Sub greul jilavului nor, Vă doare-al inimii fior, Vă-neacă lacrimile glasul, Şi mut rămâne „bun rămasul" Pe buzele ce parcă mor… Doar mâinile înfrigurate Se caută, se-ating, se strâng… Şi iată că pe drum se sting Luminile, odată toate,...
O, lasă-ţi obiceiul de-a răscoli în scrum Prilejuri de durere în biata cale-a vieţii, Ci scaldă-ţi ochii limpezi în roua dimineţii, Şi nu-ntreba ţărâna de urmele din drum. E vitregă ţărâna şi sfatul ei avan, La ce s-o-ntrebi de ochii ce vor fi plâns pe cale? Ni-s scrise-n cartea vieţii, la toţi, şi dor şi jale Şi drumul fiecărui e răbojit pe-un plan, În care-s însemnate, cu ape şi poteci,...
Noi suntem doi frați, în casă Și nu ne certăm deloc, Și suntem tăcuți la masă, Și cuminți în orice loc. Avem hamuri, cerc și minge, Când pe-afară ne jucăm, Iar când plouă, ori când ninge, Liniștiți în casă stăm. Și cu jucării frumoase Ne jucăm tot amândoi, Pe când mama nostră coase, Ori citește, lângă noi. Mama noastră ne vorbește Și ne mângâie duios, Iară seara ne citește Ori ne spune-un basm frumos....
Pe-o lungă şi aspră şi stearpă şosea, Ca toate şoselele lumii. Pe-o lungă şi aspră şi stearpă şosea, Era o fântână cu ciutura grea. Căci apa-şi clădise, trecând peste ea, În straturi, pojghiţele humii. Era o fântână cu cumpăna grea, Ca toate fântânile vieţii. Era o fântână cu cumpăna grea, Cu apa sălcie şi caldă şi rea. Dar furca cu braţele-ntinse pândea, Momind de departe drumeţii. Zoreau însetaţii s-ajungă să bea,...
Si nu-i stiuta soapta a gandului - ci cand Stapan se-nalta dorul tacerilor din minte, E-un cantec ce nu-si are nici nume, nici cuvinte Nu-i ruga, si nici jale, si-i totusi trist si bland. Si nu ma-ncerc vreo vorba sa-i potrivesc, ma tem - Ca l-as preface-n ganduri, si gandurile dor, Ca-s razvratiri nebune adesea-n graiul lor, Pe cand supusa sortii asa-s si doar te chem… Isi creste vremea stavili pe drumul dintre noi...
Fluturi albi şi roşii, Şi pestriţi, frumoşi, Eu îi prind în plasă, Când mama mă lasă. Eu îi prind din zbor, Însă nu-i omor; Ci mă uit la ei, Că sunt mititei, Şi frumoşi, şi-mi plac, Dar eu nu le fac Nici un rău, deloc. Şi dacă mă joc Cu vreunul, ştiu Binişor să-l ţiu Şi pe toţi, din plasă, Îi ajut să iasă, Şi să plece-n zbor După voia lor....
O furnică duce-n spate Un grăunte jumătate. – Încotro fugi surioară? – Ia, mă duc şi eu la moară Şi-s grăbită, şi-s grăbită, Că m-i casa ne-ngrijită Şi mi-s rufele la soare Şi copiii-mi cer mâncare. Că la noi în muşuroi Nu e timp pentru zăbavă, Că de n-am fi de ispravă Ar fi vai ş-amar de noi.
– De ce m-ai prins în pumnul tau, Copil frumos, tu nu stii oare Ca-s mic si eu si ca mă doare De ce mă strangi asa de rău? Copil ca tine sunt si eu, Si-mi place să mă joc si mie, Si mila trebuie să-ti fie De spaima si de plansul meu! De ce să vrei să mă omori? Ca am si eu părinti ca tine, Si-ar plange mama dupa mine,...
Hai nani, nani, Lumina mamii… Să-ti cânt si-n seara asta, lumina mea, să-ti cânt… Dar uite-ncep un cantec si altu-mi vine-n minte, - Si-acela, dragul mamii, e fără de cuvinte Si plange-asa cum plange cumplitul ast de vant… Hai nani, nani… Să-ti cânt, lumina mamii, si iar incep si iar Cuvintele-si pierd sirul, - ca vezi, în asta seara I-atat de-amarnic cantul ce-l spune vantu-afara, De parca-ar plange-ntregul saracilor amar…...
Iubeşte-mi mâinile Şi ochii Şi iartă-le dac-au fost clipe În care n-au ştiut să-ţi spună, În care n-au putut să-ţi dea Atât cât ar fi vrut, Atâta – cât poate doru-ţi le cerea În dragostea, În îndoiala, În deznădejdea unei clipe… Iubeşte-mi mâinile Şi ochii Şi iartă-le nevruta vină Că prea târziu veniră-n cale-ţi Şi prea curând se duc de tot… Dezleagă-mi sufletul de vină Că în curând n-am să-ţi mai pot...
Toţi copiii azi se îmbracă Cu ce au ei mai frumos Şi părinţii lor le cântă Învierea lui Christos. Şi la masă ciocnesc astăzi Toţi copiii cei cuminţi, Ouă roşii şi pestriţe, Cu iubiţii lor părinţi. Toţi copiii azi sunt darnici Căci ei ştiu că lui Christos, Îi sunt dragi numai copiii Cei cu sufletul milos. Şi copiii buni la suflet, Azi cu bucurie dau, Cozonaci şi ouă roşii La copiii care n-au....
Lumini de-amurg, maiestre beteli Ce se ivesc, furis, prin stor, Si cresc si curg, unite-n pilc luminator, Sau se-ntretaie, Si luneca, razlete, prin umbra din odaie, Pin’ se izbesc in cale de-un lucru lucitor, Si iar se string si se resf ring, De pare ca atunci rasar in pletele-minuni, ce par o scama de curcubeu. Cum se resfirasi jurul meu Pe carti, pe zid, Pe-un vas de flori, pe-o rama...
Spunea Mihnea catre câine:\ “Tare sint voios, mai Pik! Uite-ti dau un os si piine, C-am să merg cu tata miine Si cu tine merg, mai Pik, Nu-mi mai trebuie nimic; Am o pusca-adevarata, Am si sac de vinator, De s-ar face “miini” odata Să-mi vad pusca incarcata Si să vad si eu cum mor Pasarelele din zbor… Va muri vreuna oare Când oi da cu pusca? - Dar Am să stau să vad cum moare?...
Rândunica e plecată După hrană pentru pui, Cuibu-i singurel sub streşini Şi prin curte nimeni nu-i. Râde sub mustăţi motanul: – Ce noroc! Păcat să-l scap! Iute sus! Dar, poc, o piatră Îl loveşte drept în cap. Trist se tânguie motanul: – Miau şi vai de capul meu. Petrişor îl ia în braţe: – Iartă-mă te rog, căci eu Te-am lovit, şi rău îmi pare, Dar de bieţii puişori Ţie cum nu ţi-a fost milă,...
Tu, care vii purtând pe umeri Ulciorul plin, Tu, care vii Să-nviorezi atâtea păsări Ce mor de sete prin pustii, -Apleacă-te încet și dă-le Să bea-nsetatelor credințe, Și viselor ce-au supt doar pâclă Nisipurilor din pustii Apleacă-te încet și-ntinde-i Dezaripatei năzuințe Ulciorul dădător de viață, — întinde-i harul apei vii Ce plăsmuiește viață nouă în pana frântelor aripe Tu, care vii purtând pe umeri Ulciorul scurtător de clipe, Apleacă-te încet și dă-le...
Dintr-un rest de prăjituri, Nelu face fărâmituri. Mama-l vede şi-l întreabă: – Iar nu eşti copil de treabă, Nelule, şi-mi faci gunoi? Cum fu vorba între noi? – Vorba noastră? hai să-ţi spun Ca să vezi cum o ţin minte: Să mă fac tot mai cuminte Şi mai harnic şi mai bun! – Şi de ce îmi faci gunoi? – Pentru vorba dintre noi: Eu acum fac fărâmituri Pentru puii rândunicii,...
În lâncedul soare de-amiază, grădina Își zvânta din brazde noroiul, și cum Nu-i nimeni să-i cate răcoarea acum, Dar zborul de cioare îi cată hodină. În mâlul ce scade vâscos, fumegând, Mai luptă cu moartea o iarbă, o floare, Cu frunze cernite-n sinistră coloare A negrului muced — ce-ți intră în gând Mai muced, mai negru decât e în fire. Sus ciorile negre, jos mucedele flori ! O, unde ești, creangă de-april, să-mi improri...
Nu-i dor și nici durere în tihna ce te doare, Ci-n ceasul ăsta parcă tot gândul ți se pare Că se topește-n greul unei adânci tăceri, De n-ai mai ști de vieții mai ai ceva să-i ceri… Și nu ți-ai fi în stare să te intrebi pe tine De nu cumva în minte-ți s-o fi gândind altcine, Târziu îți pare-o șoaptă ce inima ți-o strânge - De mult, de mult, pe-o groapă doar vântul de mai plânge…...
Si te-asteptam si-acuma cu aceeasi vana tinga Ce-o simt de cum te-apropii de-atit amar de ani : Si cum in vara asta si frunza de castani, Si cea de tei palira fara de vreme, — linga Fereastra zabrelita, din care-mi vad gradina, De mult cadeau gramada, In fiecare zori, De seceta rapuse, petalele de flori, Si frunzele din care caldura si lumina Sugeau fara de preget din zori pina-n amurg....
– I-auzi, draga mea păpuşă, Zgârâie mâţa la uşă! Dar eu nu-i deschid deloc, Că sunt supărată foc. A furat iar, ca o hoaţă, Un întreg picior de raţă, Şi-apoi, după ce i-a ros Toată carnea, pân-la os, A dus osul, binişor, În coteţul lui Azor. Ca pe el să-l bănuim Şi să nu îl mai iubim Şi acum n-o bat, n-o cert, Dar nu vreau deloc s-o iert. Deşi încă o iubesc,...
Puii mamii, pui, pui, pui, Are cloşca şapte pui: Cinci pestriţi, unul bălţat, Numai unul e moţat Şi curat şi încălţat. – Spune-mi, puiule, şi mie De ce-ţi face numai ţie Mama ta, ciorapi şi ghete, Şi îţi leagă moţ în plete? Oare frăţiorii tăi Sunt aşa de proşti şi răi, Sau că poate mama ta O fi leneşă, ori rea? Spune puiul: – Mama mea Nu-i nici leneşă, nici rea,...
Rândunea uşoară-n zbor, Crainic primăverilor, Săgetând văzduhul treci Unde-ai fost şi unde pleci? De n-ai cuib şi-ţi cauţi loc, Purtătoareo de noroc, Ia-ţi tovarăş la zburat Gândul meu înlăcrimat, Şi te du cu el mereu Până-ţi da de satul meu, Până-ţi da de cel bordei Unde plâng părinţii mei. Colo-n coperişul lor Să-ţi faci leagăn puilor, Şi să spui bătrânilor Că pustiul meu de trai E ca mugurul ce-l tai...
Un băiat şi-o fată mică Stau privind o rândunică, Şi băiatu’ spune: – Mult Îmi place să le-ascult, Ciripind, pe rândunele, Şi pe alte păsărele, Şi mi-aş da ce am mai bun Să pot şti şi eu ce spun. Rândunica îl priveşte Şi cu dragoste-i vorbeşte: – Să-ţi spun eu dacă doreşti, Drag copil ce ne iubeşti: Dimineaţa, noi, din toate Păsările-ntâi sculate, Ne-nchinăm spre răsărit, Ciripind: ţzrr… bvidevit… Şi apoi încep codroşii,...
În serile de toamnă, Când îngerii întind Pe-nchişii ochi ai zilei bolnave Vălul serii, Ne pomenim adesea Gândind, Plângând, Iubind, Cu-o dragoste smerită Şi-adâncă Şi târzie, Pe bunii duşi Pe duşii ce n-au să mai revie Şi i-am lăsat să plece, De tot, Fără să ştie De-a fost cândva o clipă În care le-am pătruns În tainiţa comorii Ce ne-o jertfea pe-ascuns Iubirea lor adâncă Şi tristă Şi sfioasă… ………………………...
Tu, ce-ai venit zambind cum numai Trimisii primaverii vin, Tu, ce-ai venit zambind prin plansul innegurat ce-l cerne bruma, Si te-ai oprit sa bati in poarta Parag in itelor gradini, Purtand in maini panerul plin Cu-atatea fagede rasaduri de rare flori. Aduse-n dar, Sa cheme harul vietii iar In somnul sterpelor razoare, Opreste-te in prag, si-agata-l de ruginite zavoare A portilor innegurate, in care vii sa bati zambind, Opreste-te in prag si-agata-l, panerul...
În lanțul legilor haine, Zadarnic mâinile se frâng; — Cu fiecare zi ce vine Se sting luminile… se sting!… Își ninge fulgii peste mine Aripa unui mut blestem, — Dar știu că sufăr pentru tine, Și nu mă plâng… și nu mă tem… Se zbate tot mai stins în vine Al clipelor îndemn nătâng; — Și-n umbra zilelor puține Se sting luminile… se sting! Își ninge fulgii peste mine Aripa mutului blestem;...
Şi tot aşa pe înserate cum e acum – ţi-aduci aminte? Stam amândoi, acum e anul… noi amândoi! ce dulce-mi sună În gând când le aud… ce dragă îmbrăţişare de cuvinte! E-atâta cântec într-o vorbă când ştie gândul să şi-o spună… Noi amândoi… închide ochii când vei ajunge-aici şi-ascultă Noi amândoi – acum e anul. – Ce dulce lacrimă şi multă Închide gândului cărarea când vreau anume să-mi socot Ce-s eu în aste două vorbe în care singur tu eşti tot…
Spune degetul cel mare Către-arătător, Spune degetul cel mare – N-am fărâmă de mâncare, Frate-arătător! Spune, către mijlociul, Cel arătător, Spune-arătătorul: – Frate, Nu mai sunt deloc bucate, Şi de foame mor! Se apleacă mijlociul Către inelar, Şi îi spune-atâta numai: – Ce e de făcut acuma, Frate inelar? Leneş cată inelarul Către ei, şi-apoi, Cam în silă, le răspunde: – Ce să faci când nu-i de unde? Vom răbda şi noi!...
Flori de-o zi, de-o clipă Mi le-adun acuma, Să le culc cenuşa înfrăţită-n huma Unei mice şi albe şi tăcute gropi. Şi nici brazi, nici sălcii, nici salcâmi, Nici plopi Nu vor plânge asupră-i… Făr’ să le mai număr clipele sau anii, Roşii, albe, albastre flori de lunci sau stranii Flori crescute-n seră, ori în fund de-abis, Mi le strâng din racle, Mi le strâng din cripte, Mi le scot din veghea crucilor înfipte,...
Şi iar mi-i sufletul la tine Atât de-ntreg, Atât de tot, Că-mi sorb o lacrimă şi-mi pare Că cere, Mângâie, Şi doare, De parcă tu ai plâns-o-n mine, De parcă ţi-am venit de tot… Aşa!… dă-mi mâinile-amândouă, Şi ochii amândoi mi-i dă, Deschişi adânc Şi mult Şi-aproape Pân-vom închide-o sub pleoape Aceeaşi stea topită-n două De mult ce ia De mult ce dă… Şi calea gândului se-nchide Doar lacrimile vad îşi cer…...
Viorica, fata mamei Cea cuminte şi curată, Şi-a făcut, mâncând cireşe, Pe furiş, pe şorţ, o pată… Şi-acum stă-ntr-un colţ şi plânge: „Doctorul e vinovat Şi c-o să mă certe mama, Şi că şorţul l-am pătat!" Mama intră-ncet pe uşă; Ea tresare şi-ntinzând Mâinile deasupra petei, Plânge întruna suspinând. – De ce plângi, fetiţa mamei? – Plâng că doctorul ţi-a spus Să nu-mi dai deloc cireşe, Şi tu în dulap le-ai pus…...
Atunci, in ziua ce-o simt inca traind de parc-ar fi acuma, in preajma unei miristi care murea sub nenduratul fum Al aburelilor menite sa-nchege peste noapte bruma, Ne-am pomenit pe nestiute Calatorind pe-acelasi drum. Ne priveghea de sus un rece si-nvaluit apus de soare, Si-ncet, infrigurati si singuri, paseam privind adinc in noi, Si-atunci intii o cunoscuram tacerea dezvaluitoare A tainei gemene pe care ne-o ascunsesem amindoi. Si-atunci intii o cunoscuram...
Tanu i-un motan cuminte, Şi-i atâta de curat, C-are voie să se culce Chiar cu pernele din pat. Ilenuţa îl iubeşte Şi se joacă mult cu el, Astăzi însă-i supărată, Nu l-a mângâiat defel! „Miau!" o-mbie din fereastră, Dar fetiţa stă pe loc: – Taci, măi Tanule, că mie Nu-mi mai vine să mă joc! – Ce-ai păţit? – Nimic, dar mama Aşa aspru m-a certat! – I-ai greşit ceva?...
Trecea un om pe drum aseară, Trecea cântând încet pe drum, Ştiu eu? Poate cânta să-i pară Drumul mai scurt, – ori poate cum Era aşa frumos aseară, Poate cânta ca să nu-l doară Că-i singur numai el pe drum? Trecea, şi eu eram la poartă Şi şi-a văzut de drumul lui, Dar ce mi-o fi venit deodată De am oftat, n-oi şti să spui. Şi nu-mi venea să plec din poartă,...
Iubiri din alte vremi, năluce, Și doruri ce m-ați amăgit, Cu-ntreg amarul fericirii, — Plecați din sufletu-mi trudit! Din cuibul înghețat de-acuma, Sărmane rândunici, în zbor, Fugiți, mânate de nădejdea Unui sălaș mai priitor… În ceața zilelor mocnite Se sting trecutele simțiri; — Și trandafirii din tufișuri, Și spinii de pe trandafiri, S-au dus, — și, precum vine noaptea Pe urma orișicărei veri, Pe urmă-le’mi veni uitarea Ea, cea din urmă din dureri…...
Stați liniștiți și-n tihnă sorbiți-vă paharul, Nu vă sfiiți de mine că nu vă cer nimic, — Am douăzeci de veacuri ce stau să-mi dea dinarul Și v-am intrat în casă doar să vă cânt un pic… Sunt cocoșat și firav că prea mi-i plin samarul Și-s douăzeci de veacuri de când îl tot ridic, — Și mâinile mi-s arse că eu adun tot jarul Ce arde-n ochii celor ce-n vatră n-au un pic…...
Mii şi mii de valuri vin din larg mereu Pân-ajunge marea de adapă malul; – Nu-ntreba nisipul cine poartă valul Că ar fi în stare să-ţi răspundă: – Eu!
Un porumbel căzut-a, din zbor, pe-o stâncă-n mare, Şi-i mic de tot săracul, de-abia a prins să zboare! Vin valuri mari şi-n stâncă se lovesc, şi lui i-e frică, Şi trist îşi ascunde capul, şi aripile-şi ridică Când stropii săriţi din valuri pe pene-i cad şi-l udă, Dar piuitul jalnic nu-i nimeni să-l audă! Ci iată-o porumbiţă că-n zbor zorit soseşte: E mama lui ce-l cată, plângând, de când lipseşte....
Vine, vine iarăşi iarna, Ninge-afară, ninge. Mulţi copii afară sunt, Laudă colinde. Doar bunica stă în casă, Spune o poveste. Despre marele Iisus, Spune o poveste.