Ninsoarea

Văzduh nevârstnic. Stau si-ascult
O muta convertire-n lucruri.
Decembrie-mi vestea, demult, 
Acest pojar de involucruri
Suflate ca din nari de boi, 
Aceasta oarba constelare
De inocenta- peste noi.
Ce liniste! Pe inelare
Descind logodne. În auz
(mai vechi suna vechile cuvinte?)
tâsneste, incers, un havuz.
Alcatuire prea fierbinte, 
Obrazul nostru plânge, ros
-ca de acizi rotind în pâlcuri-
de-un ger înalt si somnoros, 
de-un grai virgin ce pune tâlcuri
pe gura, stresina si vreasc.
si-mi vine, parca, sa ma nasc…