pe care aş deschide-o-nfrigurat
şi-n paginile ei aş da de-odat...
de toate versurile pe care incâ nu le-am scris.
De care sufletul mi-i însă, îmbibat:
precum de apă un burete;
şi solie - din partea lor - mi-i orice vis curat,
şi mi-i devreme ora cea tîrzie.
Parcă mă văd citind - în acea carte
doar pîn'la mijloc orice poezie,
ştiind ce-i scris, de-odata, mai departe,
cum dintr-un rând poemu-ntreg învie.
Şi ochii-ar luneca, pustii de gînduri -
ca peste un destin ce se amînă -
peste acele, dragi şi sfinte, rînduri,
precum transcrise de-o străină mînă.
Nescrise foi se vor sălbătici-n sertare;
şi în amurguri vechi, cu iz amar, -
eu cartea ceea-aş răsfoi-o, arare;
ca pe-osânditul propriul meu dosar.
MI-I TEAMĂ DE O CARTE poezie - de Nicolae Dabija