La Căinari, peste pădurea de lângă satul undeam copilărit, s-a născut Alexei Mateevici.
Copil fiind, venisem în câteva rânduri, singur sau cu colegii de clasă, la Căinari, cu inexplicabila dorinţă să-l găsim acasă...
Din satul meu – pân’la Căinari, sfios,
prin codrii de miresme grei,
adesea am făcut drumul pe jos,
ca să te văd, părinte Alexei.
Ca la o spovedanie curată
veneam, dinspre pădurile de tei –
nu te găseam acasă niciodată...
Unde erai, părinte Alexei?!
Vreun moş bătrân, din drum îmi vorovea,
şi ochii lui împrăştiau scântei:
„Copile, doar în cărţi de-i mai afla
unde-i acum părintele-Alexei...“
...De cum suiam cel deal în vâlvătaie,
sufletul meu, de plinul frumuseţii,
se desfăcea cum se desface o păstaie
atinsă de o rază-a dimineţii.
Vedeam în vale satul cu castani
pe lângă care, lunecând gonaşe,
trec trenurile pline cu ţărani
ca să-i deşerte-n marile oraşe.
Şi casa Ta intra-n pământ mai mult,
cum ceru-o apăsa, în dimineţi;
şi când băteau din aripi fluturi, mut,
varul cădea, întreg, de pe pereţi...
Preot al istui grai împovărat
de doruri, de cântări şi de litanii –
în pragul casei Tale, luminat,
şi vremile au foşnet de cazanii...
Când desfăceam sub arbori Cartea Ta –
se desfăcea, lin, bolta peste mine:
parcă un zvon de coase se-auzea,
parcă un zumzet, tainic, de albine...
În Carte suferinţa-i din belşug
şi totu-i aşteptare milenară:
sămânţa ierbii aşteptând sub rug –
cum se va stinge el – ea să răsară!
Ţărani cu pielea friptă sub suman,
ţărance semănând cu Maica noastră,
plângeau de veacuri, fără de alean,
doar s-a deschide-n ceruri o fereastră.
Şi graiul era rupt din veşnicie,
aşa smerit şi plin de umilinţă:
eram bogaţi de-atâta sărăcie
şi luminaţi de-atâta suferinţă!
Azi cântul tău lucrează peste ţară
şi mierea o adaugă-n ştiubei,
şi grâul îl ajută să răsară
de sub zăpezi, părinte Alexei!
Pentru pădurea care-n miez de toamnă
aduce cu o casă devastată,
şi pentru graba asta ce ne-nseamnă,
mai poţi să ne iubeşti precum odată?!
Pentru cuvântul ce-i rostit pripit,
şi pentru floarea ce îngheaţă-n tei,
pentru c-ades cu ură ne-am iubit –
poţi să ne ierţi, părinte Alexei?!
...Ca la o spovedanie curată
mai vin dinspre pădurile de tei –
nu te găsesc acasă niciodată...
Pe unde eşti, părinte Alexei?!