Rămâi, rămâi,
de-apururi dragostea dintâi.
în gând, în vis, în amintire-
rămâi întâia mea iubire.


Când pomii sângeră, pe deal, când luna trece pe sub val,
şi brazii toţi se fac tămâi,
rămâi, iubire mea, rămâi.


Când pomului, în primăvară, preamulta floare i-i povară
şi-amurgul pare un lămâi - 
Rămâi, rămâi...


Când se trezeşte-n mine un cânt, dar să-l rostesc mă înspăimânt
când piatra şi mai multă îi
rămâi!