Îngenunchez în miresme

Mireasma tare de molid, 
Dupa un veac de inchisoare, 
Ma face-ntreg sa ma deschid
Ca floarea-soarelui la soare.
Sa ma destram, sa ma adun
Smuls din al negurilor val, 
Un pumn de perle sa-mpreun
In podul palmei, sa ma spal.
Cu sufletul atos manunchi
De vergi uscate-n netrairi, 
In tari miresme in genunchi, 
Ca-n preajma unei naluciri.
Ner vi despletiti lungi radacini
Implanta-n miros de paduri, 
Ca magul vestedele maini
Ale bicisnicei fapturi.
Aspir si parca ma dizolv
In aerul inmiresmat, 
Putin, cam cat un fir de colb
De suflet trist si-nstrainat.

Costenco Nicolae >> BIOGRAFIE

Costenco >> VERSURI (toate poeziile în ordine alfabetică)