Mă-nchin ţie, zăpadă, cu cântec de slavă
Căci ești precum crinul cu carnea suavă.

Tu vii negreșit din Calea-Lactee
Orice fulg al tău fi ind o clară scânteie.

Din troienele tale imaculate
Vântul taie marmuri pentru palate,

Singurătatea noastră înnegrită de nori
O faci dintr-odată grădină cu fl ori.

Ciorchini de salcâm dai cui vine să-ţi ceară
Din ulmul înalt scoţi făclie din ceară.

La gât, ca la păstori, ne pui albă oiţă,
Pe fete le-ncununi cu fl ori de lămâiţă.

Pe arbori, pe drumuri, pe câmpuri, pe case,
Presari în roiuri fl uturi de sticlă și mătase.

Slavă ţie, nea de peste creste cărunte,
Căci ai gând cinstit ca mireasma de munte.

Ești spumoasă ca laptele ce dă în foc,
Brodată mărunt ca fl oarea de soc.

Și când voioasă, rânduri-rânduri vii,
Ești nevinovată ca un cor de copii.

Când te scuturi din cer despăturită lin,
Tu ești curată ca pânza de in.

Așa dumnezeiască este rufăria
În care dorm Iisus și Fecioara Maria.


George Călinescu >> BIOGRAFIE

Călinescu >> VERSURI (toate poeziile în ordine alfabetică)