Iubito-mbogățește-ți cântărețul,
Mută-mi cu mâna ta în suflet lacul,
Și ce mai vezi, văpaia și înghețul,
Dumbrava, cerbii, trestia și veacul.
Cum stăm în fața toamnei, muți,
Sporește-mi inima cu-o ardere, cu-n gând.
Solar e tâlcul ce tu știi oricând
Atâtor lucruri să-mprumuți.

O, lumea nu-i o amăgire,
Ne este un senin veșmânt.
Că ești cuvânt, că ești pământ,
Nu te dezbraci de ea nicicând.
O, lumea e albastră haină
În care ne cuprindem strânși în taină,
Ca vara sângelui să nu se piardă,
Ca vraja basmului mereu să ardă.