Ca-ntr-o legendă veche și uitată
în valea noastră s-a ivit o sfântă.
În preajma ei mereu văzduhul cântă.
Și umblă zvon că noaptea câteodată
când stă pe întuneric în chilie
văpaie i se-aprinde pe la tâmplă.

Nu bănuiește sfânta ce se-ntâmplă.
Nu bănuiește aureola vie
ce-n jurul capului îi luminează,
zvâcnind și întețindu-se-n visare.
Ea simte numai și se miră trează
cum fluturii de noapte-o cercetează,
cum sfârâind prin păr ca-n lumânare
îi cad pe rând, cenușă, la picioare.

(1951 - 1957)



Blaga Lucian >> BIOGRAFIE

Blaga >> VERSURI (toate poeziile în ordine alfabetică)