Mi-e somnul tot mai străveziu. De-acum
te pot vedea mai bine pe-ntuneric,
pot urmări pe trupul tău cum noaptea
cu iedera-i necunoscută crește,
și sânii legănându-se ca două
stele de mare. Câteodată luna
venind prin geam îți aurește șoldul
ca vechilor statui-mărgăritare
cad licărind în jurul fiecărui
sărut al meu și iedera dispare,
rămâne numai frunza de acantă,
aur și negru coborând în taina
coapselor tale. Somn de ocean,
somn translucid mi-e dat să dorm de-acuma,
și valuri ondulate-n vântul rece
simt vârsta echinoxului. Mai bine
te văd, mereu mai bine pe-ntuneric,
urcănd din adâncimi prin somnul meu,
ca o naiadă goală.



Baconsky >> VERSURI (toate poeziile în ordine alfabetică)


Poezii, cu aceeași tematică, ale autorului :


 Baconsky A. E. - poezii de Dragoste