cade pieziș trăgând după ca patru bețivi adormiți
și hârtiile ambalajelor ieftine umblă ca frunzele
foșnind pe mozaicul murdar. Sus un păianjen imens...
și femei cu ochi roșii de iepure își plâng țările lor
adormite în Asia, în timp ce trenul tună deasupra tavanului
strivind cuvintele unor graiuri pestrițe. Afară e noapte
și cineva adulmecă stelele. Altul e singur. Altul ar vrea
să-și aducă iubita căci e mai bine aici. Dar toți știu că nu sunt
decât larvele bogăției streine și că odată fiecare-și va da duhul
departe, pe limba lui.