Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă, 
Lungi troiene călătoare adunate-n cer grămadă;
Fulgii zbor, plutesc în aer ca un roi de fluturi albi, 
Răspândind fiori de gheaţă pe ai ţării umeri dalbi. 

Ziua ninge, noaptea ninge, dimineaţa ninge iară! 
Cu o zale argintie se îmbracă mândra ţară;
Soarele rotund şi palid se prevede printre nori
Ca un vis de tinereţe printre anii trecători.

Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare, 
Ca fantasme albe plopii înşiraţi se perd în zare, 
Şi pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum, 
Se văd satele perdute sub clăbuci albii de fum. 

Dar ninsoarea încetează, norii fug, doritul soare
Străluceşte şi dismiardă oceanul de ninsoare.
Iată-o sanie uşoară care trece peste văi... 
În văzduh voios răsună clinchete de zurgălăi.

IARNA poezie - de Vasile Alecsandri

>> Alecsandri - IARNA - Comentariu Literar