Miron Costin — Letopiseţul Ţării Moldoveide la Aron Vodă încoace, de unde este părăsit de Ureche Vornicul din Ţara de Gios, scos de Miron Costin, vornicul de Ţara de Gios, în oraş în Iaşi, în anul de la ridicarea lumii 7183, eară de la naşterea Mântuitorului lumii lui Hristos 1675


Intenţia lui Miron Costin era aceea de a scrie un Letopiseţ întreg al Moldovei, „de la descălecatul ei cel dintâi, carele au fost de Traian împăratul“, însă „cumplitele vremi“ nu i-au îngăduit să-şi împlinească proiectul.

Letopiseţul cuprinde povestirea istoriei Moldovei de la Aron Vodă (1595) la Dabija Vodă (1661). Este un document de epocă, dar şi o frescă narativă despre o istorie crudă, despre moravurile politice, despre tragedia Moldovei. Sursele de informare sunt orale — povestirile boierilor bătrâni, care au participat la evenimente ca „om de poveste“. Are un stil instruit, cultivat, cu idei universal valabile. A utilizat, probabil, şi Honograful leşesc.

Limba cronicii lui Miron Costin are ca model limba vie a poporului, cu o construcţie savantă a frazei, care arată influenţa limbii latine, cu verbul la sfârşitul propoziţiei, cu o logică a ideilor. Fraza este amplă şi cu imagini plastice: „biruit-au gândul“, „se sparie gândul“, „iaste inimii durere“, „ţara înlăcrimată“, „cumplite vremi“, „om de poveste“. Foloseşte cuvinte care azi au dispărut din limbă: „a amirosi“ — a simţi, „cumpănă“ — primejdie, „dodeială“ — hărţuială, „a hălădui“ — a scăpa, „îmă“ —mamă, „leato”— an, „a se legăna“ — a sta la îndoială, „lunecos“ — nesigur, „fără nădejde“ — pe neaşteptate, „a prepune“ — a bănui, „a se prileji“ — a se întâmpla, „ţenchi“ — sfârşit, „vâlfă“ — fală, „răpitor“ — aprig. Introduce neologisme din limba latină: „astronomie“, „cometă“, „canţeliar“, „comisar“, „gheneral“, „senator“, „ţărămonie“.

Miron Costin este mai întâi un scriitor şi apoi un istoric, fiindcă pagina textului este elaborată ca stil şi ideaţie. El comentează, prin maxime şi cugetări, viaţa din Moldova. Elogiază cartea „că nu este alta şi mai frumoasă şi mai de folos în toată viaţa omului zăbavă, decât cetitul cărţilor“.

Miron Costin este un creator de atmosferă retrăită prin actul povestirii, în care îl atrage pe cititor. Istoria, oamenii şi ţara sunt ruinate, totul e un 92 infern, din care scapă doar un „om de poveste“. Este un naufragiu al omului şi al culturii. El contemplă „paradisul devastat al Moldovei“ cu durere, aşa cum o va face şi M. Sadoveanu în romanul Zodia Cancerului. Modelul narativ al cronicii lui Miron Costin este al unei povestiri cu idei, ca o meditaţie pe tema fortuna labilis. Prin cele 40 de maxime şi aforisme, avem o esenţializare a evenimentelor, se exprimă ideea ascunsă în povestire. Naraţiunea îşi află punctul de pornire în adevărul maximei. Istoria devine un spectacol tragic, într-un stil preromantic, demn de un povestitor meditativ ca M.Sadoveanu.

Structura narativă este liniară, cu puţine digresiuni. El introduce analiza psihologică, portretul moral, dramatizarea acţiunii, ca în episodul căderii domnului Vasile Lupu. Logofătul Ştefan Gheorghe vine cu „faţa scornită de mâhniciune“ şi cere voie domnului să plece „că îi este giupâneasa spre moarte“. Domnul îi urează „să afle lucrul spre voia sa“. Comentariul „Neştiutor gândul omului spre ce meneşte!“ este meditativ, dar şi ironic. Ştefan Gheorghe pleca la Bogdana, ca să vină cu oşti din Muntenia şi Transilvania şi să-l schimbe din domnie pe Vasile Lupu. Boierii Ciogoleşti şi serdariul Ştefan sunt arestaţi pentru participarea la complot. Punctul culminant este executarea lor. Comentariul este o concluzie: „Iară osânda trage la plată“. Vasile Lupu fuge spre Hotin. Atmosfera este specifică, ca în romanul lui Mihail Sadoveanu Nunta domniţei Ruxandra. Drama se bazează pe gesturi de mare adevăr psihologic, legat cu subtilităţi şi nuanţe.

Cronica lui Miron Costin aduce un moment de început al artei narative în literatura noastră.

De neamul moldovenilor şi din ce ţară au eşit strămoşii lor este o scriere polemică, în care combate „basna“ lui Simion Dascălul şi lămureşte originile neamului. În Predoslovie, el arată răspunderea celui care scrie: „Nici este şagă a scrie ocară vecinică unui neam, că scrisoarea este un lucru vecinicu. Când ocărăsc într-o zi pre cineva, este greu a răbda; dară în veci? Eu voi da seamă de ale mele, câte scriu”.

Patriotismul este exprimat prin susţinerea tezelor etnogenezei: romanitatea poporului român, latinitatea limbii române, continuitatea românilor în Dacia, unitatea poporului român. El are convingerea că scrisul trebuie să slujească adevărul, că istoria şi literatura au un rol educativ, că a scrie este un act de răspundere în faţa istoriei. Lucrarea urma să aibă şase capitole. În primul capitol este descrisă Italia, în capitolul al doilea — evoluţia Imperiului Roman, în capitolul al treilea se prezintă Dacia, în capitolul al patrulea — războaiele purtate de Traian şi colonizarea Daciei. În capitolul al cincilea urma să se vorbească despre limba, credinţa creştină, portul, numele poporului român. Uciderea sa timpurie (1691), sub bănuiala 93 că ar fi participat la un complot împotriva lui Constantin Cantemir, opreşte activitatea sa creatoare.

Şi prin celelalte scrieri ale sale: Cronica Ţării Moldovei şi a Munteniei, scrisă în limba polonă, Despre Moldova şi Ţara Românească — poem în limba polonă, Viaţa lumii — poem ce are în centru motivul fortuna labilis, Miron Costin se dovedeşte cea mai luminată minte a epocii din Ţara Moldovei.

În prefaţa poemului Viaţa lumii, el se consideră poet fondator în limba română.

 

Miron Costin - LETOPISEȚUL ȚĂRII MOLDOVEI - Video