DESCRIEREA MOLDOVEI - Cantemir

Rezumat - Descriptio Moldaviae (sau Descriptio antiqui et hodierni status Moldaviae, în română Descrierea stării de odinioară și de astăzi a Moldovei, pe scurt DESCRIEREA MOLDOVEI) este una dintre cele mai importante opere ale lui Dimitrie Cantemir, scrisă în latină între 1714 și 1716.

Cărturar, de formație enciclopedică, istoric, filozof, scriitor, om de stat, Dimitrie Cantemir este cel mai de seamă umanist al culturii române. Personalitatea sa încheie epoca renașterii, prefigurând ideile iluminismului. A pus bazele istoriografiei române moderne. Spre deosebire de cronicari, el urmărește destinului istoric al românilor în context european, considerând istoria nu doar o modalitate de expresie a conștiinței naționale, ci și o permanentă creație a poporului.

Vezi Biografia lui Dimitrie Cantemir - aici

 

Comentariu la DESCRIEREA MOLDOVEI de Dimitrie Cantemir

La 2 martie 1716 apărea ”Descriptio Moldaviae” (Descrierea Moldovei), opera domnitorului cărturar Dimitrie Cantemir (1693, 1711). La 11 iunie 1714, fostul domnitor român devenea membru de onoare al Academiei de la Berlin, for la cererea căruia avea să redacteze lucrarea monografică în care tratează geografia, istoria, religia și limba poporului român.

Scrisă în limba latină, cartea a fost publicată în traducere germană 53 de ani mai târziu și în limba rusă în anul 1789. Traducerea românească s-a făcut la mai mult de un secol după moartea autorului, tipărindu-se sub titlul „Scrisoarea Moldovei“ la Mănăstirea Neamț în 1825.

 

Lucrarea lui Cantemir DESCRIEREA MOLDOVEI - poate fi citită aici

 

VALOAREA ȘTIINȚIFICĂ

”Descriptio Moldavie - una dintre cărțile fundamentale ale spiritualității și civilizației românești multiseculare a fost, începând din secolul XVIII, „antrenată în circuitul de valori ale științei și culturii europene, devenind o operă reprezentativă nu doar a culturii romanești ci și a celei europene, mai ales drept una dintre proeminentele lucrări științifice cu conținut descriptiv-geografic (enciclopedice) din prima jumătate a secolului al XVIII-lea ” (cf. Eşanu Valentina şi Andrei, „Studiu introductiv” la „Descrierea Moldovei”, I.C.R., vol. II, 2007, „Considerente generale”, pp.5-7).

Pentru oamenii de știință de azi ”Descrierea Moldovei” este valabilă ca informație științifică pentru epoca în care a trăit autorul, în care a cunoscut ca domn viața socială și organizarea politică a țării.

Metoda de abordare a subiectului este concisă, materialul este bine organizat în cele 3 parți și capitole. Informațiile științifice sunt abundente, provenind din multe surse. Domeniile cuprinse vaste: geografia, botanica, zoologia, arheologia, mitologia (sunt expuse anumite credințe si obiceiuri populare), folcloristica, etnografia, psihologia, lingvistica, lingvistica comparată, dialectologia și stilistica.

 

Lucrarea Descriptio Moldaviae cuprinde trei părți:

  • Prima parte e consacrată descrierii geografice a Moldovei, a munților, a apelor și a câmpiilor. Dimitrie Cantemir a elaborat prima hartă cunoscută a Moldovei. A prezentat flora și fauna, târgurile și capitalele țării de-a lungul timpului.
  • În a doua e înfățișată organizarea politică și administrativă a țării. S-au făcut referiri detaliate la forma de stat, alegerea sau scoaterea din scaun a domnilor, la obiceiurile prilejuite de înscăunarea domnilor sau de mazilirea lor, de logodnă, nunți, înmormântări.
  • În ultima parte există informații despre graiul moldovenilor, despre slovele folosite, care la început au fost latinești, "după pilda tuturor celorlalte popoare a căror limbă încă e alcătuită din limba cea română, iar apoi înlocuite cu cele slavonești".

 

Lucrarea prezintă interes nu numai pentru descrierea geografică sau politică bine documentată, ci și pentru observațiile etnografice și folclorice. Dimitrie Cantemir a fost primul cărturar român care a cuprins în sfera cercetărilor sale etnografia și folclorul.

Cercetarea pe capitole a Descrierii Moldovei arata însemnătatea ei pentru studiul instituțiilor Moldovei și starea țării în vremea autorului și în același timp și greșelile lui Dimitrie Cantemir în ce privește epoca veacurilor precedente.

 

IZVOARE ȘI MODELE

Ca model pentru întocmirea scrierii sale, Cantemir pare a fi luat lucrări ale unor cronicari polonezi, dar se va fi folosit şi de cărţile unor geografi greci. Pentru diverse date el recurge la letopiseţul lui Grigore Ureche, la letopiseţul lui Miron Costin, la cărți rusești, la geografi şi istorici din vechime precum Ptolomeu, Strobon, Eutropius, Ammian Marcelin, Niketas Choniates. Cantemir citise ”De neamul moldovenilor” de Miron Costin şi probabil şi lucrările acestuia în limba poloneză despre geografia şi istoria Țărilor Române.

 

Ca izvoare, modele si indemnuri pentru scrierea acestei carti, autorul se sprijina in primul rand pe scoala cronicarilor moldoveni si munteni, care se ridicase peste treapta analisticii si ajunsese la o conceptie clara despre originile neamului romanesc si despre istoria tarilor romane. De asemenea modelele sale de inspiratie, ideile sale stiintifice si metoda lui trebuie cautate in literatura stiintifica a vremii, nu numai la cronicarii romani, Cantemir fiind un om de cultura europeana. Astfel, el are ca model profesorii de la Scoala Patriarhiei din Constantinopol, geografi-istorici din Grecia, Polonia si Rusia si, mai ales, savanti germani stabiliti in Rusia, prin intermediul carora intra in contact cu Academia din Berlin, al carei membru devine si la al carei indemn scrie aceasta lucrare. Un alt izvor important pentru realizarea acestei carti au fost cunostintele proprii si cele ale moldovenilor care-l insoteau in Rusia. Cantemir a avut la indemana multe carti din bibliotecile din Rusia, pe care nu le-ar fi putut avea in Moldova, una din cele mai importante fiind Sinopsisul istoriilor rusesti de la Kiev, tiparit in acest oras la 1674.

Dintre autorii antici, citeaza pe Ptolemeu, incercand sa identifice davele din Dacia, apoi Strabo, Eutropiu. Ammian Marcelin, dintre bizantini, Nichita Choniates, Codin Curopalat, polonii Dlugosz, S. Sarnicki, S. Orzechowski, Paul Piasiecki, Ioachim Bielski, apuseni ca Martin Crusius, Matei Pretorius, Philippe Cluvier sunt si ei citati in Descrierea Moldovei.
 

La elaborarea ei autorul s-a folosit de monografia lui Miron Costin - De neamul moldovenilor, de lucrările acestuia Poema polonă, Cronica polonă, de izvoare străine. De asemenea, s-a bazat pe propriile observații. Fiind în Rusia a avut acces la biblioteci cu vaste opere științifice.

Urmînd exemplul lui Grigore Ureche: Pentru limba noastră moldovenească (pe la 1635) şi mai ales, al lui Miron Costin: Despre limba moldovenească sau rumînească (1677), D. Cantemir scrie capitolele Despre limba moldovenilor (De lingua moldavorum), Despre literele moldovenilor (De litteris moldavorum).

 

 

ASUPRIREA ȚINUTURILOR MOLDOVENEȘTI

Vorbind despre veniturile de altădată și cele din vremea sa, Cantemir arăta jalnica stare în care jaful otoman a adus Moldova și nevoia imperioasă de mântuire a țării: ”Dacă timpurile sunt liniștite, se adună în tezaurul public la treizeci sau patruzeci de mii de imperiali, dar când se trimite de la Poartă domn nou sau cel vechiu se întărește iarăși în domnie prin firman trebuie să se adune vreo cincizeci de mii de imperiali, care toți se răpesc și se storc de la nenorociții supuși pentru a mulțumi nesătula lăcomie a Curții Otomane. De aceea, sporind numărul nenorocirilor și al năpăstuirilor, se mărește din zi în zi primejdia ruinii generale”.

 

În categoria plăsmuirilor intră uricul(donația) lui Ștefan cel Mare pentru Teodor Cantemir, numit căpitan de Tigheci cu dania a trei sate, tratatul cu capitalațiile Moldovei încheiat de Bogdan al III-lea cu turcii și scrisoarea patriarhului de la Constantinopole către Vasile Lupu, privitoare la întoarcerea bisericii Moldovei sub supremația Patriarhiei de la Constantinopol. Ideile politice și sociale, prezennte și în celelalte opere, își găsesc aici expresia cea mai clară. Întâlnim lupta lui Dimitrie Cantemir pentru centralizarea puterii, adversitatea față de anarhia boierească, independența față de turci prin alianța cu Rusia. Interesantă este comparația stării sociale din Moldova cu aceea din Rusia. În Moldova autorul distinge trei clase sociale, boierii, curtenii și răzeșii, corespunzătoare în Rusia cu neamurile boierești (boiarski rod), cu dvorenii(curtenii) și odnovorții(țăranii liberi). Referitor la boierii moldoveni, Cantemir manifestă o vădită ostilitate: ” Mai că nu se poate spune ce oameni îngrozitori sunt ridicați prea adesea la cele mai înalte demnități. De aceea, între boierii de treapta cea mai înaltă vei vedea deseori oameni trufași, disprețuitori, lipsiți nu numai de pricepre în cârmuirea țării, dar și de stăpânire în purtări, la care nu vei afla nimic de lăudat”.

 

Pentru ţărănime Cantemir are cuvinte de simpatie şi de milă: ”Dintre toți muncitorii de pământ, ocărâți sunt pe lume, ași spune că tăranii moldoveni sunt cei mai nefericiți, dacă rodnicia pământului și a recoltelor nu-i salva de la mizerie, aproape fără voia lor”. Încercarea de fixare a unor note ale caracterului naţional din capitolul ”Despre obiceiurile moldovenilor” merită încă atenţia, deşi observaţiile sunt subiective, reduse la simple impresii. Printre calităţi se remarcă ospitalitatea şi veselia (“inima lor nu e departe de gură”), printre defecte aroganta, irascibilitatea, lipsa de moderaţie şi nesta¬tornicia. Moldovenii din Ţara de Jos sunt mai deprinşi cu armele, cei din Ţara de Sus, mai paşnici şi mai credincioşi. Deosebit de interesante sunt datele despre dansuri, ceremoniile de la logodnă şi nuntă (se citează o oraţie care a circulat până foarte târziu în popor), riturile funebre, zeităţi mitologice (Lado, Mano, Zâna, Drâgaica, Stahia, Dracul în vale, Ursitele, Frumoasele, Sânzienele, Joimăritele, Papaluga, Striga, Tricoliciul). Dintre speciile poeziei populare sunt amintite doina, bocetul (heoile, se citează două versuri din Viaţa lumii de Miron Costin), colinda, descântecul. La sfârşitul cărţii se află o hartă desenată de Cantemir, prima hartă a Moldovei.

 

”Descrierea Moldovei” de Dimitrie Cantemir se centreză pe două antiteze: cea care opune bogăţiei şi frumuseţii pământului o situaţie economică, politică şi socială deplorabilă şi cealaltă care pune fată în fată trecutul exemplar şi prezentul decăzut, lecțiile morale fiind valabile și astăzi.

 

Viaţa bisericească a Moldovei

Cartea „Descriptio Moldaviae“ este alcătuită din trei părţi, una geografică, una politică şi „Partea a treia. Despre starea bisericească şi literară a Moldovei“. Din partea a treia, primele trei capitole tratează viaţa bisericească moldavă: „Despre religia moldovenilor“, „Despre ierarhia bisericească“ şi „Despre mânăstirile Moldovei“, cartea încheindu-se cu capitolele despre limba şi literele moldovenilor. „Descriptio Moldaviae“ vorbeşte „Despre religia moldovenilor“, mărturisind ortodoxia drept autentică: Occidentul, şi nu Orientul s-a îndepărtat de la adevărata credinţă, iar „în Moldova nu s-a văzut niciodată vreun eretic sau vreo erezie“. Despre ierarhia bisericească românească se afirmă că dăinuie încă dinainte de secolul al IV-lea, întrucât „ambele Dacii şi-au avut episcopii lor“. Moldova număra patru mănăstiri mari, sub ascultarea unui arhimandrit şi peste două sute de mănăstiri mici şi aproape tot atâtea schituri conduse de stareţi, se descrie statutul acestora: fie „închinate cetăţii Ierusalimului ori muntelui Sinai sau Sfântului Munte“, fie „slobode“. Mănăstirile vieţuiau după Regulile monahale ale Sfântului Ierarh Vasile cel Mare: „Toate mănăstirile din Moldova sunt aşezate pe unul şi acelaşi temei şi ele din canoanele date călugărilor de Sfântul Vasile“. Viaţa monahală dusă de călugării moldoveni este prezentată cu admiraţie de autor: „Toţi călugării sunt aşa de ascultători canoanelor sfântului Vasile cel Mare, că mai degrabă ar muri de o sută de ori decât să mănânce o îmbucătură de carne, chiar dacă le-ar porunci un doftor“.

Crez şi autocefalie în „Descriptio Moldaviae“ Din lucrarea domnitorului cărturar aflăm că, în Moldova medievală, „mărturisirea credinţei sau crezul se foloseşte în slujba religioasă aşa cum a fost alcătuit de către Sfinţii Părinţi la Sinodul de la Niceea, iar adăogirea papistăşească «şi de la Fiul» se leapădă. Despre purcederea Sfântului Duh, ei cred întocmai ceea ce spune Ioan evanghelistul cu vorbele Mântuitorului. Dar, după cum nu vor să recunoască purcederea de la Fiul fiindcă Sfânta Scriptură nu zice nimic mai limpede, tot atât de puţin folosesc în slujba lor religioasă adăugirea lui Palama: «de la Tatăl singur»“.

În „Descriptio Moldaviae“, Dimitrie Cantemir arată independenţa de care se bucura întâistătătorul mitropoliei faţă de alte foruri bisericeşti din afara ţării: „Mitropolitul Moldovei are în Biserica Răsăritului un anumit rang pe care alţii nu-l au. Căci dacă nu se bucură de titlul de patriarh, nici nu este supus vreunuia dintre patriarhi. Într-adevăr, cu toate că primeşte binecuvântarea de la patriarhul Constantinopolului, totuşi nici nu poate fi ales de acesta, nici scos din scaun, nici nu este obligat ca toţi ceilalţi mitropoliţi să aştepte ceea ce se numeşte aprobarea marii biserici constantinopolitane. Asupra celui ales, după ce a căpătat încuviinţarea domnului, trei episcopi ai Moldovei îşi pun mâinile şi, trimiţând scrisoare patriarhului, îi aduc la cunoştinţă că Cutare sau Cutare, om cucernic, cinstit şi învăţat, a fost ales, cu ajutorul cerut Sfântului Duh şi nu în vreun alt chip care ar depinde de voinţa omului. La fel face şi domnul printr-o scrisoare anume către patriarh, rugându-l să întărească cu binecuvântarea lui pe cel nou uns în această slujbă, lucru pe care patriarhul nu-l poate refuza în nici un fel, ci trebuie să îndeplinească întru totul dorinţa domnitorului“.

 

”Dintre toate scrierile lui D. Cantemir (ea este) aceea care rămâne valabilă pentru informația științifică a cercetărilor de azi și nu numai ca un jalon al istoriei culturii, în vremea în care a fost scrisă ...” (P. Panaitescu, 1958).

 

DESPRE MOLDOVENI

Totuşi, scrisă în limba latină şi adresată europenilor, lucrarea respectă normele ştiinţifice ale obiectivităţii, autorul urmărind adevărul chiar şi atunci când este neconvenabil pentru imaginea propriului popor – apreciind totodată utilitatea sincerităţii: „Moldavorum mores descripturis – rem alias vel nemini, vel paucis exterorum cognitam – amor patriae instat iubetque eam gentem laudibus effere, in qua nati sumus, eiusque terrae colons commendare, quae nobis originem dedit. At obsisti, vicissim, veritas studium prohibetque ea predicare, quac reprehendenda recta ratio suaderet (s.m.): consultius fore patriae, ut eius incolis ea, quibus scaterent, vitia ingenue ob oculos ponerentur, quam ut blanda adulatione solertique excusatione deciperentur, ut crederent recte a se agi quae totus, elegantioribus imbutus moribus, orbis terrarum vituperat”(Pars II, Capvt XVII. De Moldavorum moribus)[23]. Astfel, dintre însuşirile moldovenilor, enumeră: au prea multe vicii, prea puţine virtuţi (cu excepţia credinţei ortodoxe şi a ospitalităţii); îngâmfaţi şi trufaşi, glumeţi şi veseli; nu au suflet cumpătat („moderationem animi nullam noverunt”); nu sunt iubitori de carte etc.

 

Prin structura ei concisă, „Descrierea Moldovei” are un înalt grad de accesibilitate. Deşi scrisă cu normele unui savant, lucrarea include şi aspecte ce ţin de tradiţia locului, pe care autorul le povesteşte dinăuntrul lor – precum, de exemplu, originea numelui de Moldova: „Ibi, posteaquam, per aliot saecula, locorum difficultate defensi, suis legibus regibusque vixissent, tandem, circa annum Domini < >, cum premi se animadverterent incolarum multitudine, Regis Bogdani filius Dragosz, cum 300 saltem hominibus, venantis specie, montium trasitum Ortum versus tendare constituit. Hoc in itinere casu invenit bovem sylvestrem, Moldavis ’Dzimbru’ dictum, et, dum eum persequitur, ad montium radices descendit. Porro, cum catula quaedam venatica – quam prae caeteris diligebat – ’Molda’ dicta, fortius ferae instaret, aestuans haec in profluentem se proiicit et telis ibidem interficitur: canis vero, quae in ipsis aquis quasiverat fugientem, rapidis fluvoili undis absorbetur. In huius memoriam, fluvium ’Moldavam’ Dragosz primum apellavit (s.m.), loco, ubi haec acciderant, suae gentis nomen, ’Roman’ indit, bovis vero sylvestris caput novi Principatus insigne esse voluit” (Pars I, Capvt I. De antiquis ed hodiernis Moldavie nominibus)[21]. De asemenea, prezintă genealogia lui Dragoş, socotit de el întemeietor al Moldovei, după tradiţia locului: „licet eius genealogiam nostri Annales non deducant, e regia tamen veterum Moldavie stirpe, patre Bogdano, Ioannis filio, a quo Principes omnes semper ’Ioannes’ suis in titulis scribi solent ortum fuisse constans apud nos est traditio (s.m.)(Pars II, Capvt II. De electione Principum Moldaviae)[22].

 

[21] „După ce au trăit acolo, cu legile şi regii lor, vreme de câteva veacuri, apăraţi de greutatea locurilor, pînă la urmă, pe la anul Domnului < >, cum îşi dădeau seama că-i înghesuieşte mulţimea locuitorilor, Dragoş, fiul Regelui lor, Bogdan, cu doar 300 de oameni, s-a hotărît să încerce trecerea munţilor către Răsărit, sub chip de vînător. Pe calea asta a lui a dat, din întîmplare, peste un bou sălbatic, numit de Moldoveni ’Dzimbru’, şi, câtă vreme îl urmăreşte, ajunge să coboare la poalele munţilor. Apoi, cum o capaucă de vânătoare – la care ţinea mai presus de ceilalţi câini – pe nume ’Molda’, se aţinea mai aprig după fiară, aceasta, înfierbântată, se aruncă într-un râu şi este ucisă acolo cu suliţele: dar căţeaua, care se ţinuse după cea care fugea, chiar şi ape, este înghiţită de repezile unde ale râuşorului. În amintirea ei, Dragoş a dat, în prima dată, râului numele de ’Moldova’ (s.m.), locului unde se petrecuseră acestea i-a dat numele neamului său, ’Roman’, iar capul boului sălbatic a vroit să fie însemnul noului său Principat” (Partea I. Cap. I. Despre numele vechi şi de astăzi ale Moldovei) – trad. Dan Sluşanschi.

 

[22] „cu toate că Annalele noastre nu-i scot genealogia, la noi tradiţia stornică (s.m.) este totuşi cea că s-a născut din stirpea regească a vechilor cârmuitori ai Moldovei, tată fiindu-i Bogdan, fiul lui Ioan, după care toţi Principii obişnuiesc neîncetat să-şi spună, în titlurile lor ,’Ioan’ […]” (Partea a II-a, Cap. II. Despre alegerea Principilor Moldovei).

 

[23] „Având noi de gând a descrie obiceiurile moldovenilor – un lucru, de altfel, ori nimănui cunoscut, ori puţinora dintre străini – dragostea de patrie stăruie şi-mi porunceşte să înalţ cu laudă neamul din care ne-am născut, şi să-i vorbesc de bine pe locuitorii ţării, de unde ni-i obârşia. Dar ei, la rându-i, i se împotriveşte năzuinţa către adevăr, care ne împiedică să le susţinem drept bune pe cele pe care dreapta judecată ne-ar îndemna să le mustrăm (s.m.): căci mai cu rost fi-va pentru patria noastră să li se pună locuitorilor ei sub ochi, cu nevinovăţie, viciile care colcăie pe la ei, decât să fie înşelaţi, cu blândă linguşire şi îndemânatică dezvinovăţire, astfel încât să creadă că bine le fac pe toate cele pe care întregul întins al lumii, cel crescut în moravuri mai alese, le mustră cu asprime” (Partea a II-a, Cap. XVII. Despre moravurile moldovenilor).

 

Similitudini si cu ceea ce avem astăzi:

"Trufia şi semeţia sunt muma şi sora lor. Dacă moldoveanul are un cal de soi bun şi arme mai bune, atunci el gândeşte că nimeni nu-l întrece şi nu s-ar da în lături să se ia la harţă chiar şi cu Dumnezeu, dacă s-ar putea". Acum puneţi în loc de cal un automobil de marcă (BMW, Mercedes), iar în loc de arme: telefoane mobile, haine sau alte lucruri. S-a schimbat ceva de-atunci? Nimica! Sau: "De altminteri moldovenii nu numai că nu sunt iubitori de învăţătură, ci chiar le e urâtă aproape la toţi... Ei cred că oamenii învăţaţi îşi pierd mintea şi atunci când vor să laude învăţătura cuiva, zic că a înnebunit de prea multă învăţătură".

 

 

DE LA MOLDOVA LA BASARABIA

Lucrarea oferă şi o viziune de ansamblu asupra istoriei Moldovei. De exemplu, despre teritoriu afirmă: ”Occasum versus, hodie multo amplior est, quam olim fuit Moldavia(„Către Apus, Moldova este astăzi mai întinsă decât a fost odinioară”). Totuşi, în est, a pierdut o parte din teritoriu: „Tota Moldavia tribus olim absolvebatur partibus – Inferiore, Superiore et Bassarabia, in quibus universim provinciae minores numerabantur viginti tres. Posteaquam vero, sequentibus temporibus, Turcarum tyrannide oppressa esset Bassarabia[24], […], novendecim tantum regiones, neque hae integrae, hodiernis Principibus remanserunt” („Odinioară, Moldova toată era alcătuită din trei părţi – cea de Jos, cea de Sus şi Basarabia, înlăuntrul cărora, laolaltă, se numărau douăzeci şi trei de ţinuturi mai mici. Dar după ce, în vremurile următoare, Basarabia a fost asuprită sub tirania turcilor […], Principiilor de astăzi le-au mai rămas doar nouăsprezece ţinuturi, nici acestea întregi”). Un subtext al cărţii ţine de contextul în care a fost scrisă: Ţara Moldovei, „aflată de mai multă vreme sub stăpânire otomană […] trecea printr-un cumplit declin economic” – autorul scoţind în evidenţă „urmările nefaste ale dominaţiei turceşti în Moldova, precum şi necesitatea imperioasă de a elibera ţara de sub stăpânirea otomană” (cf. Eşanu Valentina şi Andrei, loc.cit). De exemplu, la finalul capitolului despre alegerea Principiilor Moldovei (Partea a II-a, Cap.II), îi acuză indirect pe turci că au făcut să „cadă în desuetudine” dreptul de succesiune „mereu bine păzit” câtă vreme Moldova a fost liberă, „de la Dragoş, care a reîntemeiat Moldova, şi până la Ştefan cel Mare”.

 

[24] Ca o notă istorica, menţionez că Basarabia din vremea lui Cantemir (1716) nu este aceaşi cu Basarabia de astăzi: prima Basarabie includea pe atunci doar Bugeacul, Cetatea Albă (Akkierman), Chilia şi Ismail, conceptul desemnând partea de Moldovă „răpită de otomani”; a doua Basarabie desemnează întregul teritoriu dintre Nistru şi Prut, „răpit de ruşi” după războiul ruso-turc din 1806-1812