Elegia Decembre este definitorie pentru universul bacovian, caracterizat printr-un orizont închis („E ziuă şi ce întuneric...“), printr-o disoluţie de proporţii cosmice („Potop e-napoi şi-nainte“), printr-o tristeţe, melancolie, care prevestesc sfârşitul („Şi ningă... zăpada ne-ngroape“).
Iubirea, ca lege generatoare a universului, este doar un moment de lumină („Mai spune s-aducă şi lampa“) în acest dezastru universal, dominat de moarte. De aceea titlul este un simbol al destinului implacabil, tragic al omului, un prilej de meditaţie pe teme clasice (panta rhei, fortuna labilis): „Şi mână fotoliul spre sobă, /La geam să ascult vijelia, /Sau zilele mele totuna — /Aş vrea să le-nvăţ simfonia“, dar, în acelaşi timp, pe profunda unitate dintre om şi univers, pe valorile legii armoniei şi echilibrului, sugerate prin simbolul „simfonia“, fiindcă poetul are o predilecţie pentru cromatică şi muzică.

Iubirea este focul care menţine viaţa, de aceea poetul contemplă sfârşitul vieţii, sugerat prin simbolul „decembre“, în timp ce fulgii de nea, clipele timpului se scurg neîncetat ca o ninsoare: „Te uită cum ninge decembre, /Spre geamuri, iubito, priveşte/ Mai spune s-aducă jăratec /Şi focul s-aud cum trosneşte“. Aceste subtile corespondenţe sunt o trăsătură a stilului simbolist şi ele exprimă sentimentele de durere, iubire, singurătate, melancolie, speranţă, tristeţe, fiindcă universul este dominat de spectrul morţii, sugerat de simbolul central al poeziei Decembre („Te uită cum ninge decembre“).

Motivul tristeţii, al spleen-ului prezent în Poemă finală, în Piano, se împleteşte cu motivul corespondenţei dintre simboluri, sentimente, culori, semne, sugestii: „Ce cald e aicea la tine./ Şi toate din casă mi-s sfinte,/ Te uită cum ninge decembre/ Nu râde... citeşte-nainte“. Cartea vieţii trebuie citită cu grijă, cu atenţie, cu gravitate, cu înţelepciune: „Citeşte-mi ceva de la poluri“, fiindcă ea este momentul când se face discriminarea, separaţia, unii la polul plus, adică la cer, alţii la polul minus, adică la iad. Viaţa nu e un joc, de aceea nu e nimic de râs, ci este un examen al sufletului, fiindcă literatura implică sufletul cititorului şi al autorului, ca în estetica suprarealistă.

Motivul dominat al corespondenţelor dintre stările sufleteşti ale poetului şi natură dă tonul de elegie al textului, ca şi în poeziile Miezul nopţii, Vânt, Marş funebru.

Decembre este o meditaţie simbolistă, fiindcă eroii sunt sugeraţi, sunt doar nişte simboluri în împrejurări simbolice. Aşa cum luna decembrie este sfârşitul anului, al timpului, tot astfel timpul vieţii se apropie de sfârşit. De aceea tema, eroii, subiectul, sugerate prin motivul corespondenţelor dintre stările sufleteşti şi natură, au o proiecţie comună, în sensul că întregul univers pare a se destrăma, a se sfârşi o dată cu omul: „Potop e-napoi şinainte“, ca în poezia Lacustră. Acest raport dintre om şi univers, cultivat de romantici, este preluat de estetica simbolistă şi apoi de cea expresionistă, fiindcă omul este centru al universului în cultura europeană, influenţată de umanism.

Cultivarea intuiţiei şi sugestiei prin simbolurile: decembre (timp, bătrâneţea, iarna vieţii), vijelia (fortuna labilis, panta rhei), simfonia (conceptul de armonie, echilibru), focul (iubirea, viaţa) duce la o meditaţie asupra sensului vieţii. Viaţa, trăită în iubire, face ca toate să fie pline de sens, să fie sfinte („Ce cald e aicea la tine, /Şi toate din casă mi-s sfinte“), de aceea lipsa iubirii aduce întunericul din afară, decăderea vieţii sociale, dezagregarea universului, curgerea fără sens a timpului („Te uită cum ninge decembre“). Conceptul de poezie pură este sugerat de simbolul zăpada („Te uită zăpada-i cât gardul“), altfel decât în poezia Note de primăvară, unde era sugerat prin: „Mugur alb, şi roz şi pur“.

Gândirea analogică este prezentă prin analogia dintre viaţa omului şi univers, dintre sentimentele de tristeţe, melancolie, durere, iubire ale poetului şi vijelia, furtuna, viscolul, care dezlănţuiesc stihiile. Sunt sugerate principiul aerul prin simbolul „vijelia“, principiul apa prin simbolul „potop“, principiul focul prin „jăratec“, principiul timpul prin simbolul „decembre“, principiul pământul prin simbolul „poluri“, care poate sugera şi principiul spaţiul.