T. Arghezi - CUVÂNT
Poezia “Cuvânt” de Tudor Arghezi precedă volumul ”Cărticică de seară”, publicat în 1935. Aceasta poate fi considerată ca o prefață poetică, ce dezvăluie conținutul volumului, dedicat celor mici. Poetul dorește să le dăruiască: ”o carte mică, o cărticică”, în care să descrie și să explice pe înțelesul lor, universul înconjurător.

>> poezia CUVÂNT de T. Arghezi

Semnificația titlului
Prin puterea cuvântului, se realizează actul creației literare. De asemenea, prin cuvântul adresat cititorului, se realizează o conexiune între scriitor şi cititor (Poetul=Emițătorul mesajului/ a poeziei iar Receptorul =Cititorul). Această legătură poate fi ca o punte peste timp, făcând ca diferite generații de cititori să intre în ”rezonanţă” cu semnificațiile textului literar. 

Prozodia
Măsura versurilor este inegală, variind între 4 şi 16 silabe (prima strofă are 13 versuri, a doua -5, a treia 10 iar ultima strofă este un monostih). Rima este împerecheată, iar ritmul este remarcabil prin muzicalitatea inedită, creată prin figurile stil, prin topica propoziţiilor sau prin intercalările câte unui vers liber în interiorul strofelor.

Mesajul poeziei
Cuvintele au o putere magică, creatoare, demiurgică în viziunea lui Tudor Arghezi.
Autorul își constituie propriul univers poetic selectând cuvintele, ce îi exprimă cel mai bine concepțiile, atitudinile, stările și emoțiile. Actul creației în viziunea argheziană este ca un joc de ”cuvinte potrivite”, poetul având rolul de ”artizan”, de ”meșteșugar”. În acest text liric Arghezi evidențiază relaţia ”scriitor-carte-cititor”

Cuvintele pot fi utilizate în îmbinări neobișnuite, cu sensuri figurate transpuse în figuri de stil și imagini artistice. Fiecare cuvânt din poezia studiată contribuie la stabilirea temei, intenţia autorului fiind definirea creaţiei artistice, a operei literare.
Procedeele ultilizate ce reflectă esența cuvântului, ca instrument pentru a alcătui opere literare, sunt diferite. T. Arghezi observă cu acuratețe detaliile lumii înconjurătoare. Le re-dimensionează în imagini artistice vizuale, auditive, tactile, de o deosebită valoare artistică. Viaţa” măruntă, miniaturală”, primește astfel”noi sensuri”.
Poetul se adresează direct cititorului, folosind substantivul (”cititorule”) în cazul vocativ: ”Vrui, cititorule, să-ţi fac un dar”. Selectează cele mai potrivite cuvinte cu ajutorul cărora să poată exprima sentimente şi idei purtătoare de noi sensuri.
Din lumea micilor vieţuitoare a ales cele ce i se potrivesc mai bine ,,Din slove am ales micile/ Şi din înţelesuri furnicile”.
Astfel, metafora ,,înţelesuri-furnicile”raportată la ,,slove-micile” reprezintă intenția autorului de a comunica gânduri, sentimente cititorului cu ajutorul cărții. (Literele negre și multe ce alcătuiesc textul cărții sunt asemănate cu furnicile)
Poezia este definită de Arghezi ca ”o armonie de sunete interpretate de vietăţi mărunte, în loc de instrumente muzicale”: ,,Mi-a trebuit un violoncel/ Am ales un brotăcel”. Lăcusta a fost selectată în loc de harpă, scatiul în loc de cimpoi, pe baza unor trăsături comune.
Pentru a oferi cititorului o carte despre universul mărunt (microscopic: ”Am voit să umplu celule cu suflete de molecule”), autorul ar fi vrut să facă farmece: ,,printr-o ureche de ac, să strecor pe un fir de aţă: ,, Micşorata, subţiata şi nepipăita viaţă/ Pâna-n mâna, cititorule, a dumitale”

Din punct de vedere stilistic, observăm utilizarea inversiunii și a triplului epitet,,Micşorata, subţiata şi nepipăita viaţă” ce subliniază ideea de miniatural.
Intențiile poetului se regăsesc şi în ultimele două strofe. Universul poetic arghezian sugerează un univers aparte, o lume imaginară transpusă în metafore și epitete metaforice: ,,ţandără de curcubeie”, ,,nițică scamă de zare” referindu-se la îmbinarea de culori, la inefabilul ce ne înconjoară. Repetiția ”Măcar” la începutul versurilor19,20,21 sugerează neputința cuvântului de a surprinde o imagine integral asupra unuversului, poetul se mulțumește doar să exprime fragmente, ”crâmpeie” din farmecul naturii, sugerat prin curcubeu.

În ”Cărticica nouă”, Arghezi ar fi vrut să pună ,,parfumul umbrei şi cenuşa lui”. Lumea uneori pare ascunsă, greu de definit ca şi ,,nimicul nepipăit”. Toate acestea sunt transpuse la nivel imagistic prin imagini vizuale,(”O carte mică, ”Pe-o foaie de trestie-ngustă”, auditive (”un violoncel, am ales un brotăcel”, ”O harpă am ales o lăcustă”), olfactive (Parfumul umbrei), dinamice (”am ales”, ”am voit să umplu”, ”aș fi voit să fac”) tactile (nimicul nepipăit”).
Ultimul vers poate fi considerat o concluzie a întregii poezii în care, poetul, după tot efortul de a selecta cuvintele, potrivite intenției sale creatoare și adaptate la puterea de înțelegere a micilor cititori, se declară încă nemulțumit pentru ceea ce a reușit să facă, deoarece consideră că doar ”a răscolit pulberi de fum…”. Autorul își mărturisește neputința de a reda prin cuvinte, ceea ce pare încă ascuns, nedescoperit.
                 
Eul liric
 poate fi identificat din punct de vedere morfologic, prin mărcile lexico-gramaticale ale persoanei I, nr. singular ale pronumelor și verbelor (mi- vrui, să fac, am ales, am voit, să umplu, să strecor, să culeg, mi-a trebuit, nu (mai) știu și iustrează intenţia creatoare a poetului. Se observă și alternarea modurilor și timpurilor verbale, ce alcătuiesc imagini dinamice, care sugerează intenția autorului de a scrie o carte ce va fi dăruită cititorului. ( indicativ- exprimând acțiuni reale vrui, am ales, a trebuit, conjunctiv- acțiune realizabilă, să fac, să umplu, să culeg și conditional optative- exprimând dorința, intenția: aș fi voit )
Din punct de vedere lexical, se evidențiază substantivele cu sufixe diminutivale, ori cele care se repetă:,,cărticică”, ,,brotăcel”, precum şi regionalismele ,,ţandără”, ,,scamă” etc.
Cuvintele sunt utilizate alternativ, cu sens propriu și figurat.

Moduri de expunere utilizate sunt descrierea și monologul liric.

Concluzii: Opera literară ”Cuvânt” de Tudor Arghezi, aparține genului liric întrucât are următoarele caracteristici specifice acestui gen literar:  este prezent eul liric, are ca moduri de expunere, descrierea și monologul liric, este scrisă în versuri structurate în patru strofe, conține un mesaj  sugerat prin cuvinte cu sens figurat, concretizate în imagini artistice și figuri de stil.