Tema poeziei UMBRA LUI MIRCEA. LA COZIA - oscilează în același univers spațial, însă în reprize de timp diametral opuse: exaltarea trecutului glorios și critica prezentului decăzut:

„Noi privim luptele voastre, cum privim vechea armură
Ce un uriaş odată în războaie a purtat;
Greutatea ei ne-apasă, trece slaba-ne măsură,
Ne-ndoim dac-aşa oameni întru adevăr au stat.“

Umbra lui Mircea La Cozia trăsături ale pașoptismului

Lirica lui Grigore Alexandrescu ilustrează, în cel mai înalt grad, poate, programul romantismului românesc expus de Kogălniceanu în cunoscuta sa Introducţie la Dacia literară.

Poetul consideră că arta nu are doar o valoare estetică în sine, nu este într-o postură de totală autonomie, ci trebuie să încorporeze în structurile sale şi un sens moral, să aibă şi capacitatea de a educa, de a orienta publicul, exprimându-i totodată năzuinţele:
„Eu sunt din numărul acelora care cred că poezia, pe lângă neapărata condiţie de a plăcea, condiţie a existenţei sale, este datoare să exprime trebuinţele societăţii şi să deştepte simţăminte frumoase şi nobile care înalţă sufletul prin idei morale”.
Prin creaţia sa, Grigore Alexandrescu se dovedeşte a fi unul dintre cei mai importanţi reprzentanţi ai paşoptismului, în latura sa protestatar-eroică.

Poezia Umbra lui Mircea. La Cozia a fost scrisă în urma unei călătorii efectuate în vara anului 1842, împreună cu Ion Ghica, la mânăstirile de pe valea Oltului şi din nordul Olteniei. Roadele acestei călătorii sunt poeziile:
  • Umbra lui Mircea. La Cozia,
  • Răsăritul lunei.
  • La Tismana şi Mormintele.
  • La Drăgăşani.

Ideea sau mesajul are o dimensiune romantică, exprimată prin dragostea faţă de patrie, dar şi o dimensiune clasicistă prin preţuirea raţionalismului, a artei, a ştiinţei, culturii, care ar reprezenta adevărata glorie: „Au trecut vremile-acelea, vremi de fapte strălucite, Însă triste şi amare: legi, năravuri se-ndulcesc; Prin ştiinţe şi prin arte naţiile înfrăţite În gândire şi în pace drumul slavei îl găsesc.“ Avem sugerat subtil şi un mesaj politic, exprimat lapidar prin: „Lumea e în aşteptare...“, fiindcă poezia este scrisă în 1844, când se prefigurau starea de spirit şi evenimentele de la 1848.

Elegia realizează evocarea uneia dintre cele mai semnificative personalităţi ale luptei pentru apărarea fiinţei naţionale. De aici şi titlul poeziei Umbra lui Mircea, care este o metaforă, o metonimie şi un simbol al conştiinţei naţionale. Mircea este un prototip, o imagine a poporului român, un erou, care luptă împotriva valului otoman păgân, ca să nu distrugă ţara şi lumea creştină. Aşa au făcut şi Ştefan cel Mare, Mihai Vitezul, Vlad Ţepeş, Iancu de Hunedoara, Skanderbeg, Ioan Sobieţki.

Comuniunea dintre om şi natură, preţuirea folclorului sunt o modalitate de a exprima caracterul romantic al eroului, văzut ca personaj fantastic: „Râul înapoi se trage ... munţii vârful îşi clătesc“. „Mircea! îmi răspunde dealul; Mircea! Oltul repetează“. Motivul mormintelor, al mănăstirilor, nocturnul, evaziunea în vis sunt elemente, care sugerează cadrul romantic excepţional. Ele aduc o ilustrare a programului Daciei literare, fiindcă vizează trezirea conştiinţei naţionale. De aceea poezia poate fi interpretată ca o ars poetica, adică o poezie programatică, în care autorul îşi defineşte programul estetic romantic, dar şi aderenţa la obiectivele generaţiei de la 1848. Avem şi unele elemente 119 realiste, în sensul că războiul este „bici groaznic“, gloria se obţine cu mari sacrificii: „Şi ai lui sângeraţi dafini naţiile îi plătesc“. Lipsa patriotismului înseamnă că „întunericul domneşte“, că „Tot e groază şi tăcere“, de aceea „umbra intră în mormânt“.

Originalitatea poeziei constă în subtila afirmare a ideologiei iluministe, a mesajului patriotic, în subtila personificare a conştiinţei naţionale prin spiritul lui Mircea cel Bătrân, prin atmosfera nocturnă romantică, prin sugestiile de tip simbolist. Astfel, în versurile: „Ale turnurilor umbre peste unde stau culcate“ avem o repetare a vocalei „u“, care sugerează ruperea planului real spre a face posibilă prezenţa fantasticului. Este o aliteraţie şi o asonanţă de tip simbolist, aşa cum o vom regăsi în poezia lui Ion Barbu Din ceas, dedus...

Umbra lui Mircea. La Cozia poate fi considerată, prin tonalitatea patetică, prin retorismul modulat în formula celebrării, prin elementele de meditaţie şi, nu în ultimul rând, prin bogăţia temelor şi motivelor poetice structurate într-un discurs liric inconfundabil, o veritabilă sinteză a poeziei paşoptiste.