Mişu St. Popescu vrea sa divorțeze.
Lung prilej de vorbe şi de ipoteze !

Unii spun ca Mişu singur e de vina, 
Ca la ei în casa n-a fost zi senina.
Ca nu poate nimeni sa-i mai intre-n voie
Şi-a avut norocul de-a gasit pe Zoe, 
Care-i rabda toate de când l-a luat.
Ca desigur alta nu l-ar fi rabdat
Nici macar o luna, însa biata fata
Este bunatatea personificata !
Ca-nainte Zoe pâna nu-l luase
A respins partide mult mai serioase:
Jorj Athanasiu, cînd era flacau...
Goldman de la Credit... Guța Popândau, 
Angrosist de vinuri, — o partida rara
Şi cu care Mişu nici nu se compara —
Toți cu situații şi destul de "bine", 
Refuzați de dânsa, ca sa ia... pe cine !
Ca saraca Zoe când l-a cunoscut
Era fara slujba şi dator vândut.
Ca de-atunci încoace ea zadarnic spera, 
Ca el n-are-n casa nici o maniera, 
Nu respecta seara orele de masa, 
Rareori cu leafa nimereşte-acasa, 
Frecventeaza cele mai de jos localuri
Şi se ține noaptea numai de scandaluri...
Dar mai e un lucru mai fenomenal:
Mişu St. Popescu este imoral !
Parca ea nu ştie ca, de-acum un an, 
Dumnealui se ține cu madam Vârlan?
O caricatura... un chibrit... o aia
Cu piciorul mare şi c-un par cât claia, 
O mahalagioaica... Afectata... rea, —
De se mira lumea: ce-a gasit la ea?

Alții spun ca totuşi nu-i de vina el, 
Ca din contra, Mişu e un soț model, 
Însa ea, Popeasca, este o ingrata.
C-ar fi stat şi-acuma tot nemaritata, 
Daca din pacate nu s-ar fi gasit
Un neghiob ca Mişu, un îmbrobodit...
C-a luat-o tocmai de pe la Vaslui
Unde se dusese la un var de-al lui
Care-avea la dânşii casa cu chirie.
Ca vorbeau adesea la bucatarie, 
Mai cu seama ziua când trecea la masa.
Ca duduca Zoe scutura prin casa
Şi — nu zice nimeni ca era bigota —
Însa franțuzeşte nu ştia o iota !
Ca gasind odata nişte carți franceze, 
A rugat pe Mişu "s-o inițieze"...
(Promitea fetița !) Tot aşa mereu, 
Azi o sarutare, mâine... mai ştiu eu?
Ba cu franțuzeasca, ba cu scuturatul, 
Pâna când la urma a-ncurcat baiatul !...
Toate astea însa la un loc denota
C-a luat-o goala, fara nici o dota.
Trei perechi de case? Ştie Dumnezeu...
Trei perechi de mofturi ! — N-o spun numai eu.

Întrebați pe Lambru, pe madam Palade
(O persoana-n vârsta, foarte cumsecade)
Şi pe toata lumea care-o cunoştea, 
C-a luat-o numai cu ce-a fost pe ea...
El putea desigur altfel sa se-nsoare, —
Dar în loc sa-i fie recunoscatoare, 
Sa-l respecte-n casa şi sa-l menajeze, 
Dumneaei, din contra, ține sa dicteze !
Mişu nu e liber nici macar un pas, 
Toata lumea vede ca l-a dus de nas.
Dar în schimb, fireşte, ea, de la-nceput
Fara nici o jena a facut ce-a vrut.
Seara, când o cauți, pleaca la cucoane, 
Ziua se ocupa numai cu romane, 
Iar bucatareasa (c-au schimbat femeia)
Are tot pe mâna, pâna când şi cheia
De la magazie şi de la dulap, —
Care va sa zica şi-a facut de cap.

Alții spun ca Zoe, la madam Lipan, 
A-ntâlnit pe unu, Iorgu Damian, —
Flutur de saloane, mare puşlama.
Ca-ntre ei desigur exista ceva, 
Fi'ndca ea-ntr-o clipa de sinceritate
A scapat o vorba la madam Stamate:
"Ah, ma chere, ce nobil şi distins baiet !..."
Iar madam Stamate n-a ținut secret, 
Şi-i destul sa afle câteva persoane...
Tot atunci, se vede, una din cocoane
I-a facut pesemne lui o anonima
Unde iscalise doar atât: „Cu stima..."
Şi-i scria acolo — spun din auzite —
Ca „madam Popescu prea se compromite..."
Dar el n-a citit-o, nefiind francata.
Şi-a trecut şi asta.
În sfârşit, odata
Trebuind sa plece Mişu la Vaslui
Pentru nişte case, — un amic de-al lui, 
Unul de la Banca, l-a pornit cu sila
Sa ia trenul numai pâna la Chitila
Şi sa stea acolo tocmai timpul strict, 
Ca sa-i poata prinde în flagrant delict...
Ca venind Popescu şi vazând lumina, 
A intrat în curte tocmai prin gradina
Şi batând la uşa care da-n salon, 
Cineva din casa i-a strigat: "Pardon !"

Zoe sta de vorba, nici nu s-aştepta
(Ca era devreme... zece şi ceva)
Şi crezând ca-i mâța sau vrun alt ecou, 
Când vazu ca-i Mişu, a ramas tablou, 
El paru deodata foarte încântat.
— Ma iertați — le zise — ca v-am deranjat !...

Puse-apoi paltonul peste geamantan
Şi venind cu-ncetul catre Damian
Care sta sa plece, zise: — "Buna seara.
(Damian atuncea s-a facut ca ceara.)
Nu mai stați de vorba? Poate ca ți-e somn...
Te grabeşti prea tare, mult stimate domn !"
Şi zicând acestea cu o voce calma, 
Vru sa-l ia de guler şi sa-i dea o palma.
— "Domnule Popescu... nene ! stai un pic...
Pe parola noastra ca n-a fost nimic !...
Damian, saracul, nu ştia ce zice, —
Dar gasind la urma un moment propice, 
Când vazu ca treaba tot mai rau se-ncurca, 
A fugit...
Iar soții se certara furca.
Ea-l lua cu bine, nu-l scotea din "draga", 
Socotind ca astfel va putea s-o dreaga, 
Dar la urma urmei, ca sa-l deie gata, 
A-nceput sa faca, ea, pe suparata.
Ca odinioara l-a iubit un pic, 
Dar nu-l cunoscuse chiar aşa mojic...
Şi-ntorcând o clipa capul îndarat, 
I-a strigat din uşa: — "Te-ai prostit di tat !..."



Toate astea însa n-au nici un temei, 
Ca nu ştie nimeni ce-a fost între ei.
Vineri toata lumea a putut sa-i vada
Amândoi alaturi, braț la braț, pe strada...
Ei, şi ştiți, aseara, dupa ce-a stat ploaia, 
Ce-a aflat Tanțica de la Procopoaia
Când s-a dus sa-i ceara un model de şorț?...
Ca madam Popescu nu mai da divorț. 

ÎN JURUL UNUI DIVORȚ poezie - de George Topârceanu