A murit Karl Lagerfeld, astăzi, 19 februarie 2019, conform mirror.co.uk. Designerul Chanel avea probleme de sănătate și astăzi a fost găsit mort.

Este doliu în lumea modei. Germanul Karl Lagerfeld, în vârstă de 85 de ani, a fost unul dintre cei mai importanţi creatori de modă ai sfârşitului de secol al XX-lea. A colaborat cu mai multe case de modă, printre care Chanel, la care a fost designer principal, dar şi la casa de modă Fendi, unde era director de creaţie. 

Designerul care a fost director creativ pentru casa de modă Chanel s-a stins după mai multe probleme de sănătate.  Zvonurile că Lagerfeld nu se simte bine au apărut în luna ianuarie a acestui an, după ce el a lipsit de la propriul show Chanel organizat în timpul Săptămânii modei de la Paris care are loc între 15 și 24 ianuarie. În locul lui, la finalul defilării a apărut directorul de studio Virginie Viard. Reprezentanţii casei Chanel au declarat atunci pentru The Associated Press că Lagerfeld a rugat-o pe Viard să îl reprezinte pentru că „se simţea obosit”, dar nu au oferit alte detalii.