Un băiat de 10 ani din Cugir a fost agresat, umilit și lovit cu sălbăticie de un grup de copii. Aceştia l-au trântit la pământ și l-au lovit cu picioarele și palmele, transmite Digi24.



Unul dintre agresori a filmat scena, iar imaginile au ajuns la mama băieţelului, care le-a făcut publice. Femeia spune că totul a pornit de o discuție pe grup de pe Facebook, din care făceau parte mai muți copii care jucau același joc.

„Au un grup pe nu știu ce joc pe Facebook, pe net, Sam, sau ceva de genul. Fac parte mai mulți copii. Și copilul meu, Robert, nu știu ce o fi zis de fata asta, că ar fi fost împreună. El, copil fiind, era sub alt nume, cum își pun ei nickname-uri. Fata ar fi aflat și el, deplasându-se spre casă împreună cu un prieten, a fost oprit și agresat după cum ați văzut în filmare”, a spus Ana Metea, mama băiatului agresat.

Ea a precizat că fiul ei se simte bine, fizic, și că va face o expertiză psihologică pentru a se determina care este starea lui din punct de vedere emoțional.

„Educația trebuie să primeze. Așa cum eu mi-am educat copilul, așa trebuie să-și educe copilul fiecare părinte, fiecare mamă. În puterea mamei stă educația copilului. Părinții trebuie sa fie un exemplu pentru copii”, a spus ea.

Incidentul a fost filmat cu telefonul mobil de un alt copil, care îi încuraja în același timp pe agresori. În filmare se observă cel puțin cinci bătăuşi, printre ei și două fete.

Băiatul, căzut pe jos, este lovit în cap și în abdomen cu picioarele de o fată, iar după ce se ridică este lovit de aceeași fată, dar și de alți copii, cu palmele peste față. Cei care asistă râd și filmează.

La un moment dat, un alt băiat intervine în ajutorul victimei, dar este și el lovit.

Mama băiatului a sesizat poliția. Agresori au fost identificați și chemați la audieri. Pentru că au între 11 și 16 ani, bătăușii vor fi însoțiți la secție, de părinți.