Dosarul în care Liviu Dragnea a fost condamnat în primă instanță la 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare se va rejudeca începând de luni la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Apelul va fi judecat de un nou complet de cinci judecători. 
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție susţin că, în calitate de preşedinte al Consiliului Județean Teleorman, Liviu Dragnea coordona şi controla activitatea DGASPC Teleorman, instituţie în cadrul căreia au fost încadrate Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica.

Cele două angajate nu s-au prezentat la serviciu şi nici nu au prestat vreuna dintre activităţile înscrise în contractul lor muncă semnat cu DGASPC Teleorman, desfăşurându-şi de fapt activitatea la sediul organizaţiei Partidului Social Democrat (PSD) Teleorman.