Ion Iliescu

Fostul preşedinte Ion Iliescu a fost prezent astăzi la Parchetul General unde a fost citat pentru a i se aduce la cunoştinţă că pe numele lui a fost începută urmărirea penală în dosarul „Revoluţiei” pentru săvârşirea infracţiunii contra umanităţii, potrivit Agerpres.

Pe 13 aprilie, președintele Klaus Iohannis a dat aviz favorabil cererii procurorilor de urmărire penală pe numele lui Ion Iliescu, Petre Roman şi Gelu Voican Voiculescu.

Pe 18 decembrie 2017, Parchetul Militar anunță că, în urma administrării de probe în dosarul "Revoluției", concluzia anchetatorilor e că a existat o diversiune militară începând cu seara zilei de 22 decembrie 1989, aceasta fiind principala cauză a numeroaselor decese, vătămări corporale şi distrugeri. 

"E cert faptul că a existat o diversiune complexă, pe mai multe planuri. Probatoriul a reliefat mecanismele dezinformărilor constante, având consecinţe deosebit de grave, lansate prin intermediul TVR, Radiodifuziunii şi mijloacelor militare de comunicaţii, astfel fiind instaurată la nivel naţional - psihoză teroristă. În 1987 forţele armate ale României au importat două tipuri de imitatoare de foc militare, respectiv imitatoare pentru armamentul de infanterie, cu foc la gura ţevii. Totodată, a fost clarificată succesiunea evenimentelor petrecute la Unitatea Militară 01417 Târgovişte, locaţia unde s-a aflat cuplul Ceauşescu începând cu după-amiaza zilei de 22 decembrie 1989. Probele au evidenţiat existenţa unei constante diversiuni exercitate asupra cadrelor de comandă ale acestei unităţi militare, precum şi existenţa unor ordine venite de la vârful ierarhiei militare privind eliminarea fizică a cuplului Ceauşescu", mai declara atunci procurorul Marian Lazăr.