Iurie Chirinciuc

Dodon nu aduce un cuvânt de mulțumire statului român pentru asistența acordată R.Moldova. Vă amintesc, acestuia i-a plăcut când grădinița din satul său a fost reparată din bani românești. Declară fostul ministru al Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, Iurie Chirinciuc pe blogul său

Kremlinul finanțează prin firme intermediare din off-shore televiziunile lui Dodon, campaniile zgomotoase, e gata să-i finanțeze protestele pe care așa-numitul președinte vrea să le organizeze, dar se teme de contra-măsuri ale patrioților care îl vor elimina de pe scena politică.

În ”Raportul naţional privind asistenţa oficială pentru dezvoltare acordată de România în anul 2016", făcut public de Ministerul Afacerilor Externe se menționează că bugetul naţional total destinat asistenţei pentru dezvoltare, raportat de România în 2016, a fost de 240 milioane de euro. Principalul stat beneficiar de asistenţă bilaterală din partea României a fost R.Moldova (86% din fonduri).

Dodon are pretenții de mare economist, deși nu pricepe o boabă în materie. Vreau să cred că va efectua, totuși, un simplu exercițiu ca să constate că România a alocat 200 de milioane de euro pentru redresarea situației în infrastructura localităților din R.Mldova și 100 de milioane de euro cadou pentru procurarea de microbuze, etc.

E cazul să-l întrebăm cum ne-a ajutat Rusia, cea care ne vrea în CSI - Numai imbargouri și bătaie de joc de cetățenii noștri care lucrează în Rusia. Kremlinul a finanțat serios secesionismul rus din Transnistria și pe cel găgăuz de la Comrat, fapt ce i-a permis lui Dodon să afirme cu nesimțire că în UE ne vom integra fără aceste două insule separatiste pe care el le vrea republici federative în cadrul R.Moldova. De fapt, acestea vor fi două membre ale unei confederații cu armata rusă staționată în Transnistria.