Politologul Alexei Tulbure, consideră că "structura politică, care include şi sistemul electoral mixt, are toate şansele să se prăbuşească înainte de alegerile parlamentare".

În opinia sa, această construcţie a fost creată "pentru a-i asigura lui Vlad Plahotniuc (coordonatorul coaliţiei de guvernare) şi formaţiunilor sale politice de buzunar (aici intră şi PDM, şi PSRM, şi Partidul Şor) victoria în alegerile parlamentare", transmite Infotag

Tulbure consideră că "regimul de guvernare încă nu a înţeles" esenţa evenimentelor care au loc în ţară.

"După decizia nebună de a nu recunoaşte alegerile primarului de Chişinău (ar fi mai corect să spunem o decizie negândită), regimul a pierdut definitiv sprijinul partenerilor externi. Acesta era singura sursă de legitimitate pentru guvernare, al cărei rating deja de mai mulţi ani nu se ridică mai mult de 5%", a subliniat expertul.