Protestul anunțat de PDM în Piața Marii Adunări Naționale s-a încheiat. Totuși, unii protestatari au rămas în conturile instalate la Procuratura Generală, Guvern și Ministerul de Interne.

După ce s-au adunat în PMAN, manifestanții au ascultat discursurile liderilor formațiunii, iar apoi au mers în marș la Președinție, unde au aruncat curcani peste gard - în jargon banditesc asta înseamnă - metka (un însemn de rămas bun).

Ulterior, unii au plecat spre autobuzele cu care au venit, iar alții susțin că vor rămâne în corturi atât timp cât va fi necesar. 

Noi suntem poporul - scanda Plahotniuc de pe scenă, celor câteva mii (6 mii după datele poliției) de susținători aduși cu autocarele din toată republica - însă foarte, foarte puțini în raport cu câte persoane ar putea încăpea în piața Marii Adunări Naționale.

Protestatarii au fost agresivi cu unii reporteri și au scandat împotriva președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon, cerându-i demisia