Democrații nu cedează guvernarea și insistă pe organizarea alegerilor parlamentare anticipate în septembrie, dar invită partidele parlamentare la dialog.

Cel puțin așa reiese din declarațiile vicepreședintelui PDM, Andrian Candu, care a menționat că în prezint există un blocaj juridic în țară.

"Sunt deciziile Curții Constitușionale care spune că actualul Parlament e dizolvat și vor fi alegeri, pe de altă parte vedem deputați care insistă pe anumite acțiuni. E un blocaj care poate avea impact negativ asupra funcționarilor. Soluții juridice sunt puține sau deloc. Ne plac sau nu deciziile Curții Constituționale e singura autoritate națională de interpretare a Constituției. Deciziile ei nu pot fi anulate", a declarat Andrian Candu. 

Astfel, democratul a cerut tuturor să se abțină de la acțiuni ilegale, a îndemnat politicienii să găsească soluții politice și a chemat la dialog partidele parlamentare PAS, PPDA, și PSRM. PDM va fi reprezentat la discuții de vicepreședintele formațiunii Vladimir Cebotari.
PS:

Capcana cu anticipatele - sunt dosarele de uzurpare a puterii pentru liderii ACUM și PSRM. Deci anticipate cu un singur actor politic major - PDM, restul - de împlutură.