Tatiana Zatîc este șefa Direcției politici în domeniul asistenței medicale primare, urgente și comunitare, a Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, responsabilă de reforma asistenței medicale primare.

În 2017, a avut venituri din salarii și indemnizații de peste 476 de mii de lei. Mai puțin de jumătate din această sumă a câștigat-o fiind funcționar la Ministerul Sănătății, Muncii, Protecției Sociale și Familiei.

Potrivit declarației de avere și interese personale, Tatiana Zatîc a ridicat anul trecut de la minister un salariu de peste 15 mii pe lună. În total, 183 de mii 213 lei.

Alți aproape 293 de mii de lei, i-au revenit din diverse indemnizații oferite de 9 instituții publice și ong-uri și una de la Casa Națională de Asigurări Sociale. 

Astfel, în medie veniturile Tatianei Zatîc au fost de aproximativ 40 de mii de lei pe lună. Ce reprezintă aceste indemnizații nu e clar, însă în declarație e precizat că banii au fost acordați, în mare parte pentru servicii de analiză, expertiză și consultanță.

Astfel, Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească i-a plătit Tatianei Zatîc indemnizație la locul de muncă de aproximativ 83 de mii de lei, Institutul Mamei și Copilului – indemnizații sau plata pentru servicii de expertiză și instruire de aproape 8 mii de lei. De la TRIMBOS-Moldova, funcționarei i s-a plătit o indemnizație de aproximativ 73 de mii de lei, iar de la Dispensarul Republican de Narcologie – aproape 18 mii 400.

Zatîc a avut și o indemnizație de asigurare socială de 60 de mii 478 de lei de la Casa Națională de Asigurări Sociale. De la Asociația „Sănătate pentru Tineri”, funcționara a ridicat 8 mii 366 de lei, iar de la AFI – peste 9 mii. 

Și Asociația Națională de Tratament Paliativ i-a oferit Tatianei Zatîc o indemnizație de aproximativ 12 mii de lei, iar Institutul de Fiziopneumologie – în jur de 18 mii, iar LUMOS-Moldova, specializată în drepturile copilului – 4 mii 200 de lei. 

Citiți continuarea pe Sănătate Info.