Vicepreședintele PDM, Andrian Candu, a precizat, în urma ședinței consiliului executiv, că liderii ACUM au comis o greșeală atunci când au refuzat dialogul și nu au luat în calcul interesele cetățenilor.



"Dacă liderii blocului ACUM ar fi acceptat dialogul, ar fi văzut că echipa PD este foarte flexibilă și are interesul cetățeanului. Chiar dacă PD are mai multe mandate decât blocul ACUM, noi am fi fost dispuși să propunem colegilor oferte care presupun un rol important în tot ceea ce înseamnă guvernare, le-am fi oferit conducerea viitorului Guvern, inclusiv funcția de premier", a punctat Candu.

În urma ședinței de ieri, consiliul executiv al PD a decis să lanseze repetat o invitație către Andrei Năstase și Maia Sandu privind participarea la negocieri, a mai anunțat Candu.

"Facem o nouă invitație către liderii blocului, îi așteptăm să discutăm în zilele următoare, astăzi, mîine, sîmbătă - pentru a găsit acele soluții pentru țară. Dacă nu va fi acceptată nici de această dată invitația, la începutul săptămânii viitoare ne vom întruni din nou și vom decide care sunt următoarele acțiuni", a conchis el.