Continuă schimbul de replici războinice între Casa Albă şi Teheran. Un puternic general iranian îl ameninţă pr preşedintele american Donald Trump - Suntem unde nici nu-ți imaginezi!

Un război împotriva Iranului îi va distruge acestuia tot ce are - a spus Qassem Soleimani, şeful forţelor de elită responsabile de operaţiunile din afara graniţelor, transmite Digi24.

„Suntem chiar lângă tine, unde nici nu-ţi imaginezi. Vino, suntem pregătiţi”, i-a transmis generalul şi a adăugat „Poate tu vei începe războiul, dar noi îl vom încheia”.

Preşedintele Donald Trump avertizase zilele trecute Iranul cu consecinţe extrem de grave, dacă mai ameninţă vreodată Statele Unite. Aceasta după ce preşedintele iranian declarase că un conflict cu ţara sa ar fi „mama tuturor războaielor”.